Aiguille du Midi, în sudul Franței
După ce a trecut printr-un complex proces de renovare, Aiguille du Midi (Acul din Sud) aflat în mijlocul Alpilor francezi a fost redeschis luna trecută. Aici turiștii pot descoperi Le Pas dans le Vide (Pasul în Vid), o platformă din sticlă deasupra muntelui înalt de peste 3.800 de metri. Aceasta este una dintre cele mai înalte platforme de observare din lume de unde vizitatorii vor descoperi o prăpastie adâncă de peste 1.000 de metri chiar sub tălpile lor.
Turnul Canton, în Guangzhou, China
Cu un design inspirat de silueta unei femei, Turnul Canton se laudă și cu o platforma de observare, aflată la aproape 500 de metri înălțime, ce oferă imagini panoramice incredibile peste orașul Guangzhou și râul Pearl. Tot aici se află și o pasarelă din sticlă de unde curajoșii se pot uita în jos spre strada de lângă turn.
The Shard, în Londra, Marea Britanie
În urmă cu câțiva ani, orizontul londonez s-a schimbat complet atunci când a fost ridicat zgârie-norul The Shard (Ciobul). Priveliștea din vârful clădirii oferă vizitatorilor o panoramă de 360 de grade atât de la platforma aflată la 236 metri înălțime, cât și de la 244 metri înălțime. O altă atracție a acestei clădiri este liftul rapid care te transportă 70 de etaje într-un singur minut, iar telescoapele inteligente instalate pe cele două platformele de observare oferă informații despre toate clădirile pe care le puteți admira de acolo.
Marele Canion, în Arizona, SUA
Aflat în Eagle Point, în vestul Marelui Canion, acest pod din metal și sticlă în formă de potcoavă se întinde peste marginea canionului. Când te uiți în jos nu vei vedea decât prăpastia canionului de aproape 610 metri adâncime.
Observatorul SWFC, în Shanghai, China
China se mândrește cu o mulțime de platforme de observare ce merită vizitate, dar Observatorul SWFC este una dintre cele mai impresionante. Observatorul oferă patru platforme la înălțimi diferite, cea mai interesantă fiind Sky Walk 100, un coridor din sticlă la 474 metri înălțime ce oferă priveliști greu de egalat.
Turnul CN, Toronto, Canada
Deși cel mai înalt punct al Turnului CN de unde puteți admira Toronto este SkyPod, EdgeWalk este locul ce nu trebuie ratat. O terasă lungă de 150 metri, EdgeWalk oferă vizitatorilor posibilitatea de a se plimba la 356 metri înălțime peste metropola canadiană, fiind prinși cu un harnașament.
Burj Khalifa, în Dubai, Emiratele Arabe Unite
„At the Top” („Deasupra”) este cea mai înaltă platformă de observare din lume, la peste 550 de metri înălțime, în vârful faimosului Burj Khalifa, în Dubai. Acest zgârie-nori impresionant se laudă cu o nouă platformă la o înălțime mai mică care le oferă vizitatorilor panorame superbe, dar și un bar luxos.
Turnul Willis, în Chicago, SUA
Odată ajuns în Chicago, nu trebuie să ratezi platforma de observare de la Turnul Willis, locul perfect de unde poți admira întregul oraș. Aflată la peste 400 de metri înălțime, de la această platformă poți vedea patru state americane. Totuși, cea mai interesantă atracție a clădirii este The Ledge (Marginea), o cutie din sticlă ce se extinde la aproximativ un metru în afara turnului de unde vizitatorii mai neînfricați pot vedea orașul chiar sub tălpile lor.
Parcul Național Jasper, în Alberta, Canada
Situat la 274 metri peste valea Sunwapta, Glacier Skywalk a fost deschis anul trecut și oferă priveliști superbe peste Parcul Național Jasper, în vestul provinciei Alberta. Făcută din metal, sticlă și lemn, această platformă se află la 30 de metri în afara unei stânci.
Stratosphere Casino, Hotel & Tower, în Las Vegas, SUA
De parcă posibilitatea de a vedea sclipitorul Las Vegas de la 350 metri înălțime nu ar fi suficientă, Stratosphere Casino, Hotel & Tower oferă dependenților de adrenalină un întreg parc de distracție pe platforma sa de observare inclusiv atracții precum SkyJump, Insanity și Big Shot.
Tu ce alte atracții de acest gen ai adăuga pe listă?
Articole pe aceeași temă:
Experiente hedonistice in inima desertului Mojave – descoperiti orasul Las Vegas!
Top 25 cele mai populare destinatii turistice din lume
Idei de calatorie in 2015: cele mai noi atractii turistice
Ce puteti face gratuit in Londra
Top 10 experiente pe care trebuie sa le incerci in Europa
Citiți principiile noastre de moderare aici!