Proiectul „Turist în Banat” al Asociației Acasă în Banat se află printre cele nouă câștigătoare ale finanțării oferite de Fundația Orange în cadrul programului „Susține un ONG!”. În acest an se dorește punerea în valoare patrimoniul natural și arhitectural din comuna Prigor. Proiectul este finanțat cu 35.000 lei.
Amplasată pe Valea Almăjului, comuna are cinci sate (Prigor, Borlovenii Vechi, Borlovenii Noi, Pătaș și Putna) și este traversată în lungime de Via Transilvanica, având cel mai lung traseu de pe teritoriul unei singure comune. Cu case grănicerești vechi de peste 200 de ani, cu peste 20 de mori de apă, clădiri istorice, tradiții și meșteșuguri, Prigorul poate fi pus mai bine în valoare pentru a-și păstra și pe mai departe toate bogățiile.
În acest an, Asociația Acasă în Banat va interveni cu ajutorul voluntarilor pentru amenajarea accesului către obiectivele turistice, vor fi făcute lucrări de întreținere pentru protejarea acestora, vor fi amplasate semnalizări și informații turistice astfel încât, orice vizitator să poată găsi informațiile necesare.
„Prigorul este o comună cu un potențial turistic extraordinar. Aici poți petrece mai multe zile în drumeție, pe văi și munți, poți afla povestea satelor sau a locurilor, poți gusta diferite bunătăți locale. Dar în acest moment, turistul care vine în zonă nu se oprește aici pentru că nu cunoaște toate aceste bogății și de multe ori nu știe cum să ajungă la ele. În acest an ne vom uni forțele cu toții și, alături de comunitatea locală, vrem să arătăm cum se poate face un turism responsabil, cu intervenții bine țintite, iar Prigorul să devină un reper în Valea Almăjului”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Trei acțiuni cu voluntari
În cadrul proiectului „Turist în Banat” vor fi organizate trei acțiuni cu voluntari, iar prima dintre ele va avea loc în perioada 20-22 mai. A doua accțiune este programată prin iunie-iulie, iar cea de-a treia în august-septembrie. În cele trei evenimente, voluntarii vor face curățenie în albia râului, vor amenaja traseul turistic, vor face lucrări de întreținere la morile de apă, vor monta indicatoare turistice. Voluntarii care doresc să se înscrie la intervenția din luna mai o pot face AICI.
„Noi de la început am fost axați pe patrimoniul mulinologic, pe morile de apă și în acest proiect, componenta principală rămâne morile de apă. La Prigor și în satele aparținătoare sunt peste 20 de mori în momentul de față, plus o văială, o clădire care în loc să macine făină, spală rufe, asta face. Această văială este din păcate ultima din Banat și este într-o stare de degradare foarte accentuată, deși este monument istoric, este aproape imposibil să mai fie restaurată. În schimb, din cele 20 de mori, care sunt în comună, avem șapte mori care încă funcționează și am identificat noi cam patru mori care ar putea fi repuse în funcțiune fără mari dificultăți, restul au probleme sistematice, sunt în stare bună, dar nu au posibilitatea de a fi repuse în funcțiune. Este o diversitate mult mai mare, dacă este să comparăm cu Rudăria”, a spus Radu Trifan.
În 2019, Asociația a realizat recensământul morilor de apă din Banat. Voluntarii au inventariat 243 de mori. În 2020, 160 de voluntari au amenajat trei trasee turistice și au pus în funcțiune 12 mori la Gârnic, Șopotu Vechi și Pârvova, prin proiectul „Salvăm Morile de Apă”. În 2021, Asociația „Acasă în Banat” a transformat Rudăria (Eftimie Murgu) într-o destinație turistică, care oferă o experiență complexă tuturor turiștilor care ajung în această zonă. Cele 22 de mori de apă au fost puse în circuit. Și Moara Ponorenilor din Feneș a fost salvată de voluntarii „Acasă în Banat”.
Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean. Este membră a International Molinological Society (IMS), cea mai importantă asociație de profil dedicată morilor din întreaga lume.
Foto: Acasă în Banat
Citiți principiile noastre de moderare aici!