tion.ro Web analytics

Este sezonul preparatelor din carne de porc, iar orădenii invită publicul de pretutindeni să admire măiestria preparării cârnaților tradiționali. La festivalul-concurs `D’ale Porcului” se vor întrece cei mai iscusiți într-ale mezelurilor tradiționale, iar echipa participantă din Nădlac Arad au făcut echipă cu Fata care Gătește cu Flori – Romana Rista, care scoate în evidență zestrea păstrată în sânul comunităților locale.
Uneori, oamenii nu uită satul din care au plecat și, peste ani, revin în locul natal să facă un bine comunității. Este și cazul Danielei Fălcușan, o IT-istă din Timișoara, care sâmbătă a revenit la Secusigiu, comuna din județul Arad unde a trăit până la șapte ani, și a organizat alături de Asociația My Banat un eveniment pentru și alături de comunitatea locală.
Organizația de Management al Destinației (OMD) Timișoara a lansat proiectul „Tradiții de iarnă în oraș”. Locuitorii vor putea avea acces la o serie de experiențe ca și cum ar fi plecați din Timișoara. „Vrem să contracarăm graba cumpărăturilor de la final de an cu oferte de petrecere a timpului în familie alături de cei dragi”, spune Delia Sescu Barbu, expert comunicare la OMD Timișoara.
Primul reality show în social media din România, Treasure Games, s-a desfășurat în vară în Banat. După prima ediție derulată în Ținutul Buzăului, locurile spectaculoase, oamenii plini de povești, preparatele locale și experiențele intense din Banat se regăsesc în aproape 200 de ore de înregistrări. Producția va avea premiera pe YouTube, duminică, 15 octombrie.
Încă o recunoaștere internațională pentru produsul turistic Mic dejun la Margina, care a câștigat, vineri, un nou premiu european. Selectat de curatorii BIG SEE pentru ediția din acest an a evenimentului desfășurat la Ljublijana, Slovenia, proiectul a primit Premiul BIG SEE Tourism Design Award 2023 la categoria Povestea creativă și identitatea ca experiență.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 decembrie 2024, în Timișoara?
Vineri, 27 decembrie, puteți merge la concerte, petreceri în oraș sau la patinoar. Este deschis și Târgul de Crăciun din centru.

Eveniment

Accident în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara
Un accident rutier a avut loc în seara celei de-a doua zi de Crăciun în centrul Timișoarei, chiar în fața Catedralei Mitropolitane. Din fericire, nu sunt victime.

România

„De Crăciun, nimeni nu trebuie să trăiască în teamă”. Violența domestică nu se oprește nici măcar de sărbători
Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați atrage atenția că chiar dacă Crăciunul reprezintă un moment de liniște, armonie și fericire alături de cei dragi, pentru multe femei această perioadă adâncește teama și neliniștea pe o resimt.

Ştiri din Timiș

Magia sărbătorilor la Maternitatea Bega. Bebeluși născuți de Crăciun
Ziua de Crăciun a adus o bucurie pentru trei familii din Timișoara. Au venit pe lume trei bebeluși la Maternitatea Bega.

România

Incendiu la un club din Sighişoara. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.

Sănătate

Un dermatolog din Timișoara avertizează: faceți injectări cu botox și acid hialuronic doar la medici!
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici. 2

Ştiri din Timiș

Centrul de legume-fructe din Tomnatic, intabulat. Urmează stabilirea tarifelor de închiriere
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet. 2

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 26 decembrie 2024, în Timișoara?
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici