Via Ferrata, Italia și Austria
Nimic nu sugerează o vacanță distractivă în natură decât ocazia de a atârna de un fir metalic prins de fațada unei stânci. Via Ferrata, care se traduce prin ”drum de fier”, este o rută pentru cățărători, care trece prin Alpii italieni și austrieci, printr-o zonă protejată. Așa cum sugerează numele, porțiuni din acest traseu au cabluri prinse de stâncile abrupte, de care alpiniștii se leagă pentru a se asigura că nu alunecă.
Muntele Hua Shan, China
Acest munte este faimos nu doar pentru frumusețea sa, ci și pentru numărul mare de oameni care și-au pierdut viața în timp ce încercau să îl exploreze. Sunt trei trasee care duc spre vârful nordic al Muntelui Hua Shan, cel mai mic dintre cele trei vârfuri, cu o înălțime de 1.615 metri. De la vârful nordic, traseul duce spre culmea Canglong Ling, unde poteci înguste și neprotejate sunt motivul pentru care acest munte este considerat drept unul dintre cei mai periculoși.
Half Dome, California, SUA
Până la finalul secolului al XIX-lea, acest dom din granit, ascuns în Parcul Național Yosemite, a fost descris drept inaccesibil, ceea ce, pentru alpiniști, a fost, mai de grabă, o provocare, decât o atenționare. George G. Anderson a fost primul care a ajuns pe vârf în 1875 cu ajutorul unor țăruși fixați în granit. Astăzi, ai mai multe opțiuni pentru a ajunge pe vârf, dar trebuie neapărat să fi un alpinist experimentat.
El Caminito del Rey, Spania
Dacă majoritatea turiștilor vizitează Malaga pentru tapas și Picasso, dependenții de adrenalină vor fi mai interesați de oportunitatea de a traversa o mică pasarelă prinsă între două stânci abrupte, deasupra unui canion. După ce două persoane și-au pierdut viața aici, guvernul spaniol a închis acest traseu timp de câțiva ani, dar acum a fost redeschis și își așteaptă vizitatorii neînfricați.
Rover’s Run, Alaska, SUA
Cei care aleg să parcurgă acest traseu, în apropiere de Anchorage, o fac pe bicicletă. Și nu pentru că drumul în sine este anevoios, ci pentru că acest traseu este și un loc favorit pentru urșii numeroși care împânzesc pădurile din zonă. Așa că pregătiți-vă să dați nas în nas cu cel puțin un exemplar.
Traseul Diavolului, New York, SUA
Acest traseu, care este unul dintre cele mai periculoase din Statele Unite ale Americii, trece prin mijlocul a patru vârfuri din Munții Catskill. Asta înseamnă că vizitatorii sunt fi nevoiți să se cațere pe majoritatea acestui traseu și au nevoie de echipament special.
Traseul Kalalau, Hawaii, SUA
De obicei Hawaii este o destinație pentru turiștii dornici de câteva zile liniștite la malul mării, dar cei care își doresc o vacanță mai… agitată pot opta pentru Traseul Kalalau, pe insula Kauai. Traseul este de aproape 18 kilometri și datorită faptului că este destul de izolat și trece prin zone abrupte, a fost numit drept unul dintre cele mai periculoase din lume.
Vulcanul Pacaya, Guatemala
Deși pare ciudat, adevărații dependenți de adrenalină sunt atrași de pădurile dese, forțele armate, bandiții și vulcanul activ din zona Pacaya. Aici poți fie să parcurgi un traseu de două ore alături de un ghid autorizat (astfel încât să nu te pierzi prin junglă sau să fi jefuit de bandiți), sau poți parcurge acest traseu de unul singur, care, deși este mai impresionant, este mult mai periculos. La finalul drumului vei fi răsplătit cu o priveliște superbă, iar dacă vulcanul va erupe atunci când ești acolo, excursia ta va deveni și mai interesantă.
Traseul Kokoda, Papua Noua Guinee
Dacă posibilitatea de a te confrunta cu vreme extremă și malarie este ceva ce te atrage, atunci acest traseu este pentru tine. Ruta Kokoda are aproape 100 de kilometri și trece de-a lungul statului Papua Noua Guiniee prin Munții Koiari. Atunci când parcurgi Muntele Bellamy, vei ajunge la altitudinea de 2.189 metri. De obicei durează cam 12 zile să parcurgi acest traseu dintr-un capăt în celălalt, iar de-a lungul său, călătorii se confruntă cu zile fierbinți, nopți reci, furtuni și un real pericol de a contracta malarie.
Striding Edge, Marea Britanie
Striding Edge este un traseu popular ce trece prin munții Helvellyn și implică câteva sesiuni de cățărat până să ajungi pe vârf. Ruta de un kilometru și jumătate are o serie de poteci înguste care de multe ori necesită crampoane și topoare pentru a le parcurge.
Tu ce traseu ai adăuga pe această listă?
Articole pe aceeași temă:
Top 10 cele mai frumoase trasee de bicicleta
Top 10 experiente pe care trebuie sa le incerci in Europa
Top 10 cele mai frumoase localitati ascunse ale Europei
Europa pe care nu o cunosti: Top 10 destinatii pentru exploratorii inraiti
Top 25 cele mai populare destinatii turistice din lume
Citiți principiile noastre de moderare aici!