Facultățile Universității Cambridge
Cambridge, una dintre cele mai cunoscute universități din lume, a fost fondată la mijlocul secolului al XIII-lea, iar în prezent se mândrește cu aproximativ 10.000 de studenți. În Evul Mediu, studenții erau trimiși la universitate încă de la vârsta de 14 ani, iar după trei ani câștigau titlu de ”maestru în gramatică”, iar după alți patru ani deveneau ”maeștri în arte”. Colegiile erau împărțite în funcție de tradiția monastică, cu superbe curți interioare, o sală de mese și o capelă. Cum aceste clădiri sunt mai degrabă instituții de învățământ decât muzee, în timpul examenelor, turiștii nu pot intra în edificii.
Râul Cam
O plimbare cu barca pe râul Cam este o experiență de neratat. Râul de peste 64 de kilometri trece prin mijlocul orașului și oferă peisaje superbe fără a fi nevoiți să vă obosiți cu plimbatul.
Colegiul Peterhouse
Cel mai vechi colegiu din Cambridge, fondat în 1284, este și cel mai mic. Holul său principal și depozitul în partea sudică a Curții Vechi sunt singurele părți care au mai rămas din secolul al XIII-lea. Printre cei care au studiat aici se numără Cardinalul Beaufort, chimistul Henry Cavendish și poetul Thomas Gray. Nu ratați vitraliile colorate din capelă, importate din Munchen în 1850.
Colegiul Reginei
Fondat în 1448 de Andrew Dockett sub patronajul Margaretei de Anjou, soția regelui Henry al VI-lea, Queens’ College a fost refondat în 1465 de Elizabeth Woodville, soția lui Edward al IV-lea. Are cele mai complete clădiri medievale, inclusiv o poartă superbă care dă spre First Court acoperită în cărămidă roșie, ce datează din anii în care a fost fondat colegiul. Printre alte atracții ce merită văzute aici se numără Podul Matematicii din lemn, o reconstrucție din 1902 ce traversează râul Cam spre minunatele grădini ale colegiului. Podul a primit acest nume deoarece a fost construit fără cuie, astfel că stabilitatea sa se datorează unor calcule meticuloase. Nu ratați nici Pump Court cu turnul lui Erasmus, deasupra camerelor pe care filosoful olandez le-a ocupat între anii 1511 și 1514 cât timp a predat greaca antică la acest colegiu.
Capela Colegiului Regelui
Capela de la King’s College este faimoasă pentru interiorul său cu un design perpendicular cu 12 arcade, dar și pentru bolta gotică realizată de John Wastell în 1515. Vitraliile ce datează din secolul al XVI-lea, orga din lemn din același secol, dar și opera lui Rubens „Adorația Magilor” (1634) nu trebuie ratate aici.
Biserica St. Mary the Great
Această biserică este și o parohie, dar și o facultate teologică. Ridicată în secolul al XV-lea, catedrala se mândrește cu un interior superb, cu mai multe galerii adăugate în 1739, atunci când slujbele religioase atrăgeau grupuri mari de oameni. Din vârful turnului bisericii, construit în 1608, turiștii pot admira cele mai frumoase peisaje peste Cambridge.
Muzeul Fitzwilliam
Cel mai faimos muzeu din Cambridge, Fitzwilliam, nu trebuie să lipsească de pe lista oricărui turist. Această operă arhitecturală găzduiește o colecție impresionantă de manuscrise cu poezii englezești, porțelanuri, antichități egiptene, grecești și romane, dar și un manuscris iluminat. Galeria excepțională se mândrește cu lucrări semnate de Hogarth, Gainsborough și Turner, dar și de maeștri impresioniști sau pictori olandezi baroci precum Rembrandt, Van Dyck și Rubens.
Mănăstirea Anglesey și grădinile sale
Deși a fost ridicată în secolul al XII-lea, Mănăstirea Anglesey a fost restaurată în 1926 când a devenit cunoscută drept un cămin al artei și mobilierului. În prezent proprietate a Trustului Național, această clădire superbă găzduiește o mulțime de tapițerii, dar și o colecție de artă ce conține lucrarea lui Constable „Deschiderea Podului Waterloo”. Odată ajunși aici trebuie să petreceți câteva momente în grădinile enorme din jurul mănăstirii, ce includ „Wildlife Discovery Area” (Zona pentru Descoperire a Faunei), o porțiune din grădini unde vizitatorii mai mici pot admira păsări și insecte în habitatul lor natural.
Muzeul de Arheologie și Antropologie
Înființat de Universitatea Cambridge în 1884, Muzeul de Arheologie și Antropologie se mândrește cu cea mai importantă colecție de artefacte și materiale preistorice. Obiectele expuse aici au fost adunate din toată lumea și includ piese din Africa și Orient. Cea mai interesantă este colecția Pacificului, formată mai ales din descoperirile exploratorului englez James Cook.
Muzeul Național al Curselor de Cai
La doar 20 de kilometri est de Cambridge, Newmarket este o adevărată Mecca pentru pasionații de curse de cai. Aceste competiții datează din 1174, iar iubitorii de cai ar trebui să viziteze Muzeul Național al Curselor de Cai pe frumoasa High Street. Expozițiile prezintă istoria acestui sport atât de îndrăgit în Marea Britanie. Colecția muzeului include picturi ce înfățișează cai și jochei faimoși, dar și șei și trofee vechi. Vizitați și grajdurile din oraș, dar și faimosul hipodrom și terenul de antrenament din apropiere.
Articole pe aceeași temă:
Top 10 cele mai interesante orase pe care trebuie sa le vezi in 2016
Excursie de vis pe taramuri celtice: top 10 experiente in Irlanda si Irlanda de Nord
Ai auzit de Insula Arran? Plimbari in natura, plaje pustii si mult golf
Top 10 locuri pe care trebuie sa le vizitezi in Scotia
Sarbatoreste opt secole de la semnarea Magna Carta printre peisajele rurale pitoresti din Anglia
Calcati pe granita dintre est si vest in districtul londonez Greenwich
Ce puteti face gratuit in Londra
Citiți principiile noastre de moderare aici!