Nu îți trebuie decât 20 de minute ca să ajungi de la aeroport în centrul orașului, așa că nu vei pierde prea mult timp să ajungi la destinație. Adevărata viață a Genevei se regăsește în jurul apei, iar cel mai mare simbol al orașului este fântâna enormă, Jet d’Eau, care ridică apă la o înălțime de 140 de metri. Pe malurile lacului vei găsi cele mai luxoase restaurante și hoteluri, parcuri frumos aranjate și promenade.
Pe un deal de pe malul stâng al râului Ron se află centrul medieval, cu primăria și catedrala orașului. Aici vei descoperi străduțe întortocheate, magazine de antichități, galerii de artă și restaurante tradiționale.
Pentru o experiență mai interesantă, avântă-te până în zona Paquis, care se întinde de la stația de tren Cornavin până la hotelurile luxoase din apropierea lacului, pe malul drept al râului. Aici se găsește și cartierul bordelurilor, dar și restaurantele etnice și barurile care nu-și închid porțile înainte de răsărit.
Muzeele din Geneva au profitat din plin de perspectiva unică a orașului asupra istoriei și schimbului de culturi. Astfel, poți vizita o expoziție militară, la doar câțiva pași de Muzeul Internațional al Crucii Roșii, ce prezintă eforturile umanitare ale instituției. Poți compara opere de ceramică antice cu cele moderne, poți examina descoperiri arheologice din Egipt și Orientul Îndepărtat. Ai ocazia de a descoperi artă primitivă pre-creștină, să afli mai multe despre Reforma Protestantă sau să explorezi roadele inteligenței și creativității umane exprimate pe hârtie, în știință și chiar în interiorul unui mic ceas de buzunar.
Dacă ți-a mai rămas timp, fă o scurtă excursie cu trenul până la Carouge, la doar câțiva kilometri de centru. Această localitate are un aer complet diferit de cel al centrului Genevei. Aici vei descoperi o atmosferă mediteraneană, cu cafenele șic care se revarsă în piațete largi, ateliere de artiști și o viață de noapte agitată. Această regiune a fost poreclită „Greenwich Village” al Genevei.
Articole pe aceeași temă:
Rasfat suprem: cele mai frumoase spa-uri din Europa
Sfarsit de saptamana plin de aventuri in Trieste
Cele mai spectaculoase trasee de bicicleta din Europa pentru pasionatii de pedalare
Top 10 experiente pe care trebuie sa le incerci in Europa
Top 5 cele mai frumoase gradini din lume
Exploreaza Copenhaga pe doua roti
Destinatii idilice pentru calatorii singuri
Citiți principiile noastre de moderare aici!