Vaticanul se mândrește cu nenumărate atracții turistice inclusiv Bazilica Sfântului Petru, Muzeele Vaticanului și, bineînțeles, faimoasa Capelă Sixtină. Mai mult, Muzeele Vaticanului găzduiesc cele mai cunoscute opere de artă din lume. Papa Iulius al II-lea a fost cel care a inițiat această vastă colecție, în timpul secolului al XVI-lea, adunând o serie de opere de artă din perioada antică, dar și comandând nenumărate picuri și sculpturi celor mai talentați artiști ai vremii.
Complexul muzeal are, în total, 54 de galerii, iar cea mai populară este Capela Sixtină. Imensul Palat Apostolic în care se află toate aceste galerii găzduiește un număr mare de expoziții, inclusiv o colecție de artă modernă religioasă și mai multe colecții de statui. Cele mai interesante opere se află în Pinacoteca Vaticanului, aici putând fi admirate piese precum „Sf. Ieronim” a lui da Vinci, Tripticul „Stefaneschi” a lui Giotto și „Punerea în Mormânt” a lui Caravaggio.
Printre cele mai frumoase galerii se numără Camerele lui Raphael, care sunt decorate cu cele mai cunoscute opere ale artistului, Galeria Hărților, care se mândrește cu o hartă a Italiei pictată pe pereții galeriei, și, bineînțeles, cel mai faimos loc din Vatican, Capela Sixtină. Aceasta este una dintre cele mai mari încăperi din Palatul Apostolic și a fost numită după Papa Sixt al IV-lea, care a restaurat această capelă în timpul secolului ai XV-lea. Toții pereții capelei sunt acoperiți cu fresce realizate de cei mai faimoși artiști ai Renașterii, precum Botticelli și Domenico Ghirlandaio. Dar cea mai interesantă frescă este capodopera lui Michelangelo ce înfățișează Creația, aflată pe tavanul capelei. Această frescă intricată atrage mii de priviri în fiecare zi, din moment ce acest muzeu este una dintre cele mai vizitate instituții din lume, cu peste 5 milioane de vizitatori pe an.
O altă clădire importantă din acest mic stat este Bazilica Sf. Petru, cea mai importantă biserică din lumea catolică. Bazilica este și cea mai mare biserică din lume, fiind realizată de mai mulți arhitecți, inclusiv Michelangelo, Bramante și Bernini. Acest exemplu impresionant de arhitectură renascentistă are o fațadă superbă decorată cu galerii exterioare, coloane și balcoane. Mai mult, balconul central este locul de unde Papa pronunță mesajul Urbi et Orbi la anumite sărbători și beatificări.
Bazilica Sf. Petru este enormă, iar singura modalitate de a înțelege cu adevărat dimensiunile sale este să-i explorați interiorul. Clădirea este înaltă de aproximativ 45 de metri și poate acomoda peste 60.000 de oameni. Interiorul este opulent decorat cu sculpturi, marmură și reliefuri, cea mai importantă operă de artă aflată în această bazilică fiind Pieta lui Michelangelo.
Această minunată bazilică este pusă în valoare și de Piața Sf. Petru, din apropiere, care este și locul în care se adună sute de mii de credincioși în timpul sărbătorilor și procesiunilor religioase. Realizată de Bernini în timpul secolului al XVII-lea, această piață enormă are mai multe sculpturi și fântâni, în timp ce, chiar în mijloc, vizitatorii pot admira un obelisc egiptean de peste 25 de metri.
După atâta istorie și artă, turiștii adoră să viziteze și splendidele grădini ale Vaticanului. Aceste grădini acoperă mai bine de jumătate din întregul stat și au fost realizate în perioada renascentistă și cea barocă. Imensul spațiu verde cuprinde au câteva livezi și vii, dar și o mulțime de sculpturi, fântâni și biserici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!