Filmulețul de aproape trei minute arată Timișoara așa cum este ea, frumoasă, capricioasă, iubită, dar mai ales primitoare.
„Mulţi l-au numit oraşul de pe Bega! O grămadă de alte nume au venit ca să încerce să-l încadreze într-o «cutiuţă» a minţii: reşedinţa judeţului Timiş, un oraş business, al treilea oraş ca populaţie din România sau cel mai tare oraş din vestul României. Alţii s-au uitat să vadă ce se întâmplă între zidurile sale… Fiecare are o părere! Aşadar, i-au spus Oraşul Premierelor, al Revoluţiei, al parcurilor, al istoriei, al baghetei şi culturii sau oraşul culturii underground. La naiba, e greu să te opreşti la unul singur, căci găseşti aici câte ceva din toate aceste lucruri”, spun cei de al Zig Zag Prin România, care au petrecut o lună și jumătate în Timișoara pentru a realiza acest video.
Echipa Zig Zag Prin România a fost plăcut impresionată de Timișoara, membrii acesteia mărturisind că au plecat cu greu din orașul de pe Bega.
„Ne-am amestecat printre locuitorii săi, i-am cunoscut oamenii de seamă, activităţile culturale abundente şi obiectivele cele mai frumoase. Diversitatea sa ni s-a infiltrat jucăuş prin fiecare celulă a fiinţei noastre! Nu o să mai fim niciodată ca înainte. Cu greu am plecat din el, cu sufletul plin de experienţe şi amintiri memorabile. Noi nu o să-i mai dăm o altă etichetă. Credem că are destule”, au mai spus creatorii imaginilor.
În video apar ipostaze superbe din diferite colțuri ale orașului, cu Bastionul Theresia, Piața Victoriei, clădirile istorice din Piața Uniri, dar și străzile din Iosefin, Piața Traian și multe altele.
Misiunea celor de la Zig Zag Prin România este de a călători timp de 5 ani prin țară, cu scopul de a promova toate cele 41 de județe, prin oamenii și locurile frumoase.
Articole pe aceeași temă:
Calatorie virtuala prin Banat: frumusetile din Caras Severin
Citiți principiile noastre de moderare aici!