A devenit deja ceva normal ca vecinii din Serbia să vină la Timișoara să-și prezinte ofertele turistice, evenimentele și atracțiile din diferite zone și să-i ademenească pe bănățeni spre o vizită, măcar de câteva zile. În această săptămână, în capitala Banatului au sosit reprezentanții localității Guča. Probabil cunoscută de un public redus pe aceste meleaguri, localitatea sârbă a devenit extrem de cunoscută ca și destinație turistică demnă de vizitat în media din străinătate, prin intermediul festivalului inedit găzduit an de an. Este vorba despre un concurs al ansamblurilor de trompetiști.
Guča e la 300 de kilometri de Timișoara, într-o zonă muntoasă lângă Cacak, iar an de an respectivul festival atrage sute de mii de vizitatori, recordul obținut fiind de 600.000 de persoane în patru zile de eveniment, au anunțat la Timișoara reprezentanții organizației turistice din Guča, în cadrul unei acțiuni organizate împreună cu reprezentații Consulatului Serbiei la Timișoara. Organizatorii festivalului au sosit în orașul de pe Bega „dotați” și cu o echipă de suflători, care au oferit un miniconcert în Piața Operei, apreciat de trecătorii din zonă. Reprezentanții municipalității din Guča sunt pentru a doua oară la Timișoara, iar prima vizită a avut ca efect vizitarea, poate surprinzătoare, având în vedere distanța destul de mare, de către numeroși bănățeni.
Sunt sute de formații care se întrec timp de jumătate de an, în partea finală a competiției muzical-folclorice ajungând doar cei mai buni. În acest an finala va avea loc între 9 și 12 august, iar bănățenii din România sunt așteptați în număr cât mai mare. Drumul spre localitatea sârbă trece prin Belgrad, iar apoi spre Cacak, înainte de localitatea Uzice. Sunt aproximativ 310 kilometri de la Timișoara până la Guča.
Citiți principiile noastre de moderare aici!