Timișul va avea un stand de 42 de metri pătrați la Târgul de Turism al României, unde, pe parcursul zilelor evenimentului, vor avea loc tot felul de „întâmplări”, de la împletirea coșurilor de nuiele la mâncare din zona Banatului, dansatori șvabi și alte tradiții și obiceiuri. La târg va fi prezent, conform reprezentanților APDT, și caricaturistul Ștefan Popa Popa S.
„Intenționăm ca la Târgul de Turism al României să avem un stand mai mare, unde să mergem împreună cu reprezentanții mai multor localități din județ. Unul dintre partenerii de bază este Buziașul. Va fi un stand de 42 de metri pătrați în care promovăm județul, Timișoara, Buziașul, vor fi prezenți ghizi, degustare de vin din Silagiu, mâncare de la Buziaș, dansuri șvăbești. Va fi prezent și Ștefan Popa Popa S . Vor fi multe activități”, a spus Delia Barbu, directorul APDT Timiș.
La târg se vor prezenta drumețiile și locurile de vizitat din Timiș, de la conacele care mai sunt încă „în picioare” în zona Margina, unde vizitatorii pot face plimbări cu căruța și alte atracții ale celui mai vestic județ al țării.
Reprezentanții stațiunii Buziaș vin și ei cu multe atracții la standul Timișului.
„Va fi un stand cu împletirea coșurilor de niuiele, vom participa cu ansamblul Izvorașul din Buziaș pe scena Ministerului Turismului”, a spus Sorin Munteanu, primarul Buziașului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!