Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș va participa, în perioada 23-27 februarie, la Târgul de turism al României, desfășurat la Romexpo București. Este prima participare fizică pe care APDT Timiș o are la cel mai mare eveniment de promovare turistică din țara noastră, după declanșarea pandemiei de Covid.
Tema principală a activităților din stand la această ediție o reprezintă Tururile ghidate în Timiș.
„În colaborare cu Asociația Breasla Ghizilor, APDT Timiș a realizat trei materiale video pentru trei tururi tematice în oraș – Turul Revoluției din 1989 (ghid de turism Ludovic Satmari), Turul Cetății Timișoara (ghid de turism Dan Codre) și Turul Piața Unirii (prezentat de prof. ghid Florentina Popescu). Filmele vor fi prezentate în standul județului Timiș, acolo unde, în paralel, cei interesați vor avea la dispoziție ochelari VR pentru a putea descoperi județul Timiș prin intermediul Tururilor virtuale – Jimbolia, orașul celor șase muzee, Turul Bisericilor de lemn și Frumuseți naturale în Țara Făgetului”, transmit reprezentanții APDT.
Reîntâlnirea cu patrimoniul gastronomic al Banatului
APDT Timiș va prezenta la Târgul de turism din București, pe lângă programul evenimentelor culturale 2022, și Programul Banat Brunch 2022 și va oferi vizitatorilor posibilitatea de a degusta vinuri din podgoriile Silagiu și brânzeturi artizanale obținute de la crescătorii de animale din Coșteiu de Sus, comuna Margina, în cadrul unor activități în stand programate zilnic, la orele 12, 14 și 16.
La standul județului Timiș au fost invitați și se vor afla reprezentanți ai industriei ospitalității locale, ai Primăriei Municipiului Timișoara și Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, reprezentanți ai membrilor APDT Timiș și ai altor colaboratori din domeniul turistic.
Vor fi oferite mai multe materiale de promovare turistică pregătite de Aeroportul Internațional Timișoara, Orașul Deta, Primăria Comunei Fârdea, Asociația Cries și alții.
Trimite articolul
XNu uitati sa prezentati FANTANA CU PESTI din piata Victoriei,noul pavaj din fata operei,turnul de apa cu vedere panoramica asupra haldei de gunoi numita Timisoara culturala nou proiect al administratiei FRIG,hoteluri cu incalzire zero gen IGLOURI pe timp de iarna,parcurile care din orasul florilor au ajuns gaoaze de buruieni si toate realizarile MAGISTRALE ale PMT sub cordonarea directa a USR ului.Ca la Dubai nu era cazul sa fie prezentata Timisoara si la Bucuresti realizarile noului primar sant arhii cunoscute
Foarte bine….sa vina sa ii calce cu masina procurori, politisti,, medicu beti cu masina
Zau daca reusesc sa inteleg ce turism se poate face in jud Timis
Mie unul mi rusine ca arat cuiva unde am ajuns la locuiesc. Ca un ghetou a ajuns tm si suburbiile cu tot felu de vedete locale. Avem aci bentlei parcat pe strada (pe strada baaa!!) in noroiul pana la glezne. Ba, da’ avem bentlei? Avem