Castelul Corfe, Marea Britanie
Acest castel este cu adevărat creat pentru teroare. Rămășițele impresionantului bastion sunt poziționate pe un deal înalt, deseori înconjurate de o ceață densă și înfiorătoare. Mai mulți regi au fost uciși aici, prizonieri au murit de foame, iar castelul a fost locul unor bătălii sângeroase de-a lungul timpului. Astăzi, frumusețea sa sinistră este egalată doar de istoria sa tumultoasă.
Chichen Itza, Mexic
Una dintre cele mai faimoase atracții turistice din Mexic, orașul antic Chichen Itza este recunoscut pentru faptul că este locul unde a avut loc o serie de sacrificii ritualice. Situl arheologic conține monumente cu nume precum „Peretele din cranii” sau „Fântâna sacrificiilor”, astfel încât vei avea impresia că ai ajuns pe platoul unui film cu Indiana Jones.
Cimitirul de trenuri din Bolivia
Cimitirele sunt în general cele mai înfricoșătoare locuri pe care le poți vizita de Halloween, dar acesta nu este un cimitir obișnuit. Acest loc pare a fi o pustietate post-apocaliptică, cu o multitudine de carcase enorme și ruginite de locomotive cu aburi, lăsate aici după ce calea ferată din zonă a fost demontată. Aflat chiar în mijlocul unui deșert, peisajele acestui loc evocă imagini ale unui conflict post-nuclear ficțional.
Kayakoy, Turcia
Există două feluri de orașe bântuite – cele care au devenit un magnet pentru turiști, cu magazine de suveniruri și o mulțime de vizitatori gălăgioși înarmați cu aparate foto, și cele cu adevărat înspăimântătoare, ce nu apar pe principalele circuite turistice. Adevăratele orașe fantomă sunt așezări enorme, abandonate complet, iar singurul lucru care a mai rămas sunt amintirile foștilor ocupanți care se perindă printre zidurile vechi. Kayakoy este exemplul perfect pentru o astfel de locație: sute de case abandonate, clădiri publice și chiar biserici eliberate în timpul schimburilor de populație dintre Grecia și Turcia. Nimic nu este mai înfiorător decât acest oraș-fantomă.
Turnul de artilerie aeriană din Berlin, Germania
Indiferent de momentul în care alegi să vizitezi această relicvă din cel de-al Doilea Război Mondial, experiența va fi înfricoșătoare. Un monstru din beton, de șapte etaje, acest adăpost anti atacurilor aeriene a fost construit la ordinele lui Hitler pentru a apăra Berlinul de atacurile aeriene din timpul războiului. Tururile acestui obiectiv sunt organizate de o asociație, dar asta nu înseamnă că o plimbare prin labirintul de coridoare și pasaje întunecate nu va fi cât se poate de înfricoșătoare, mai ales că aici se adăpostesc nenumărate rozătoare și lilieci.
Mina de sare Wieliczka, lângă Cracovia, Polonia
Una dintre cele mai vechi mine de sare funcționale din lume, Wieliczka este veche de peste șapte secole, dar și un sit de patrimoniu UNESCO ce se mândrește cu zeci de sculpturi, 20 de încăperi, trei capele și o întreagă catedrală excavată într-o singură piatră de sare. Vizitatorii trebuie să fie pregătiți să coboare 800 de trepte în ocnă. Aici poți să te bucuri de muzica lui Chopin ce inundă sălile minei sau de un spectacol pe lacul salinei. Turiștii aventuroși pot urma traseul minerilor. Mina este cunoscută și pentru beneficiile sale pentru sănătate, în special pentru cei cu probleme respiratorii.
Catacombele din Kom ash-Shuqqafa, Egipt
Nimic nu spune Halloween decât o întâlnire cu zeul egiptean al morții. Catacombele din Kom ash-Shuqqafa, cel mai mare cimitir roman din Egipt, este o fuziune stranie de decorații egiptene, grecești și romane. Acest complex se extinde 35 de metri în subteran și conține aproximativ 300 de morminte. Imagini ale lui Anubis păzesc sălile din interiorul complexului, iar dacă asta nu este suficient de înspăimântător, atunci nu trebuie decât să parcurgi cât mai mult din tunelul subteran care ajunge până în nivelele inferioare, inundate.
Cazematele Bock, Luxembourg
Chiar dacă nu suferi de claustrofobie, doar gândul că te-ai putea pierde prin acest labirint subteran îți va întoarce stomacul. Construit inițial ca un vast sistem de fortificații, astăzi mai sunt aproximativ 17 kilometri de tunele întunecate și încăperi înfricoșătoare, majoritatea deschise publicului. Potrivit UNESCO, acestea sunt cele mai mari fortificații din lume, suficient de mari încât să te pierzi cu ușurință.
Leon Viejo, Nicaragua
Un oraș colonial abandonat cu o istorie scurtă, dar sângeroasă, mulți cred că Leon Viejo a fost blestemat după ce preotul franciscan Antonio Valdivieso a fost ucis pentru că a cerut mai multe drepturi pentru populația indigenă. Corpul său a fost descoperit în timpul excavărilor în oraș, alături de scheletul fără cap ale fondatorului comunității, Francisco Hernandez de Cordoba, care a fost decapitat în centrul orașului în 1526. Dacă aceste evenimente sângeroase nu sunt suficiente, orașul a fost afectat de erupția unui vulcan, iar apoi a fost lovit de un cutremur puternic, astfel încât supraviețuitorii au ales să părăsească această localitate, crezând că este blestemată.
Cripta Capucinilor, Roma, Italia
Pentru una dintre cele mai înspăimântătoare locații din lume, trebuie să vizitezi Cripta Capucinilor. Aflată sub biserica Sf. Maria, aici vei putea vedea scheletele a 3.700 de călugări capucini. În 1631, când preoții s-au mutat în biserică au adus cu ei căruțe întregi cu călugări decedați care au fost aranjați în cripta bisericii. De-a lungul timpului, călugării au fost nevoiți să-i deshumeze pe cei îngropați de mai mult timp, pentru a face loc pentru cei decedați recent, iar oasele exhumate au fost aranjate într-un design elaborat în criptă. Ceea ce face acest loc și mai înfiorător decât faimoasele catacombe din Paris este adevărata artă și măiestrie cu care au fost aranjate oasele în cele șase încăperi ale criptei din Roma, inclusiv tablouri înrămate cu oase și candelabre din cranii.
Tu ce altă locație ai adăuga pe această listă?
Articole pe aceeași temă:
Ai auzit de Insula Arran? Plimbari in natura, plaje pustii si mult golf
Sfarsit de vara in Berlin: 10 experiente esentiale pe care nu trebuie sa le ratezi
Citiți principiile noastre de moderare aici!