5 – Insula Paștelui, Chile
Rânduri întregi de statui neobișnuite vor răsări sub ochii tăi în momentul în care pășiți pe insulă. Deși nu se știe prea multe despre originea lor, aceste 887 statui monumentale numite ”moai” atrag nenumărați curioși în fiecare an. Statuile au fost realizate de primii locuitori ai insulei, dar abia după câteva sute de ani au fost descoperite de primii coloniști. Cele mai interesante fotografii pot fi făcute de pe dealul Tongariki, de unde, de la înălțime, se pot admira majoritatea statuilor.
4 – Machu Picchu, Peru
Deși a fost pierdut timp de 400 de ani în jungla deasă a munților Anzi, Machu Pichu a fost redescoperit de exploratorul Hiram Bingh în 1911 și redat lumii moderne. Un secol mai târziu această zonă încă își păstrează magia și amintește de regii incași și opulența acestui sit aflat la peste 2.400 de metri peste nivelul mării. Sanctuarul este înconjurat de munți înalți, văi adânci și nori pufoși. Aici vei putea descoperi case, alei și piațete din piatră, dar și sanctuare care încă mai păstrează din misticismul de altă dată. Pasionații de fotografie pot să realizeze imagini incredibile de pe terasele înalte ale sitului, același loc de unde Hiram Bingham a realizat primele fotografii din istorie ale acestui loc.
3 – Taj Mahal, India
Taj Mahal este cunoscut pentru frumusețea sa, dar și pentru faptul că este un simbol al dragostei de durată. Arhitectura sa simetrică gândită de arhitecții conducătorilor Mughal, dar și legendele romantice ce înconjoară acest monument atrag mii de turiști în fiecare an. Timp de secole, acest loc a fost cea mai cunoscută destinație turistică din lume. Milioane de fotografi au încercat să imortalizeze acest palat din toate unghiurile, iar probabil cea mai cunoscută imagine este cea în care silueta Taj Mahal-ului se reflectă în piscina din curtea clădirii. Pentru mulți fotografi împătimiți, această imagine este un adevărat rit de trecere.
2 – Templu Ta Prohm, Cambogia
Templul Angkor Wat, ascuns în jungla din Cambogia, este cea mai mare structură religioasă din lume. Dar, în apropiere, se află un alt templu, Ta Prohm, mai mic, dar mult mai interesant. Aici, rădăcinile arborilor seculari îmbracă pereții din piatră ornați cu modele intricate. Atât zidurile cât și aceste rădăcini depind unele de celelalte. Niciuna nu ar putea să rămână în picioare altfel. Rădăcinile se încolăcesc în jurul simbolurilor religioase și a ușii de la intrare în templu, realizând astfel, una dintre cele mai cunoscute imagini ale acestui monument.
1 – Piramidele din Giza, Egipt
Piramidele sunt probabil cel mai iconic monument din lume și puțin nu le vor recunoaște atunci când le vor vedea într-o fotografie. Totuși, de peste 4.500 de ani aceste monumente au ridicat nenumărate întrebări și au oferit foarte puține răspunsuri. Să nu mai punem la socoteală și Sfinxul, al cărui profil a fost admirat de milioane de turiști și arheologi de-a lungul timpului. Totuși, cu cât știm mai puțin despre originea acestor piramide, cu atât suntem mai interesați să le vizităm sau măcar să le admirăm în fotografiile vechi, făcute în perioada în care Sfinxul era acoperit de nisip până la gât. Mormintele de regi și monumentele ce ilustrează aspirația umană, aflate sub soarele arzător al Egiptului, sunt unele dintre cele mai fotografiate locuri din lume. Indiferent că preferi să imortalizezi hieroglifele fascinante de pe fațadele piramidelor, sau un peisaj iconic cu Sfinxul și vârfurile piramidelor în fundal, fotografiile tale vor fi incredibile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!