Admirați arhitectura renascentistă
Înălțându-se deasupra orașului, Domul, cunoscut localnicilor drept Santa Maria del Fiore, este cel mai cunoscut simbol al orașului. Piatra de temelie a fost amplasată în 1296, iar cea mai nouă fațadă realizată de Emilio De Fabris a fost finalizată în 1884. Astăzi este una dintre cele mai mari catedrale din lume, iar intrarea este gratuită. Deși cozile pot fi lungi, ele se mișcă rapid așa că merită așteptarea.
Până în secolul 19 toți catolicii florentini erau botezați în Baptisteriul Sf. Ion. Monumentul octogonal iese ușor în evidență cu decorațiunile sale exterioare din marmură colorată și mozaicurile din interior. Intrarea este 5 euro, dar puteți admira faimoasele uși din bronz cu basoreliefuri reprezentând scene din Biblie pe gratis.
Nu ratați nici Biserica San Miniato al Monte, care se află pe cel mai înalt punct din acest oraș italian. Capela Crucificării a lui Michelozzo, ce datează din 1448, este punctul de atracție din această biserica romanică. Fresce realizate de Taddeo Gaddi decorează cripta din spatele bisericii. Plimbați-vă și prin cimitirul bisericii, unde este înmormântat și Carlo Collodi, autorul îndrăgitului roman pentru copii „Aventurile lui Pinocchio”. Intrarea este gratuită.
Experimentați arta Florenței
Este greu să pui un preț pe o lucrare semnată e Botticelli, dar biletele la Galeria Ufizzi poate să vă afecteze portofelul. Dar, dacă vreți vizitați acest muzeu împreună cu copii, o nouă politică permite minorilor sub 18 ani să intre gratuit, dacă au un act de identitate valabil, la toate muzeele de stat, inclusiv Galeria Uffizi, Academia sau Palatul Pitti.
Și străzile orașului sunt împânzite de artă. Chiar dacă David cel real nu se mai află aici, nu puteți rata Piazza della Signoria – una dintre cele mai vechi locații din oraș. Aici o replică a faimoasei statui a lui Michelangelo atrage mii de turiști în fiecare zi. În apropiere veți putea descoperi alte grupuri statuare realizate de Cellini sau Bartolomeo Ammannati.
Dacă dorinți să experimentați și puțin din arta contemporană a Florenței, nu ratați Biagiotti Art Project, un spațiu non-profit care promovează artiștii tineri. De asemenea, Galleria Alessandro Bagnai reprezintă artiști mai cunoscuți precum florentinul Sandor Chia.
După atâta cultură, ieșiți la plajă
Precum Londra sau Paris, Florența își are propria plajă urbană. În zilele cu vreme frumoasă, porțiunile nisipoase de pe malul râului Arno, lână San Niccolo, devine neîncăpătoare pentru turiștii și localnicii deopotrivă care vor să se bucure de razele soarelui.
Fostă rezervație de vânătoare care a aparținut familiei Medici, Parcul Cascine este cel mai mare parc din Florența, cu hectare întregi de spații verzi de-a lungul râului Arno. Aici veți descoperi o grădină zoo, locuri de joacă pentru copii și o piscină deschisă în timpul verii.
Totuși, cea mai interesantă activitate gratuită din Florența este să observați oamenii din jur. După ce a-ți admirat toate magazinele de bijuterii și suveniruri de pe Ponte Vecchio, plimbați-vă prin Oltrarno, un cartier cu străduțe înguste, unde puteți descoperi ateliere colorate ale artiștilor și artizanilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!