Daniela Fălcușan a înființat Asociația „De la Măicuța”, în memoria bunicii sale, care a crescut-o până la vârsta de șapte ani și căreia îi spunea măicuța. Intenția Danielei este să organizeze diferite ateliere pentru elevii din Secusigiu, despre care crede că au potențial.
Seria evenimentelor a fost deschisă sâmbătă, 25 noiembrie, cu un brunch organizat la Căminul Cultural, la care au luat parte aproximativ 200 de persoane. De la preot, care a adus un purceluș fript în cuptor, la primar care a oferit locația și la săteni care au gătit sau au oferit produse din gospodărie – toată comunitatea s-a implicat pentru ca evenimentul să fie ca la carte. Gospodinele au petrecut ore bune în bucătărie.
Cei prezenți au avut parte de o experiență culinară pe cinste, care a inclus platou de șoancă cu mere, platou cu cârnați, șfarcă (tobă) și călbășete de casă făcute de Gelu din Secusigiu, platou cu brânză de oaie de la ciobanul Doru a lu’ Monică, pită de Pecica cu smântână și miere de stup, zamă de părădaică cu cârnați și cu ouă, căurmă de porc (papricaș), crumpi pe cipsie cu ludaie, langoși cu brânză, prăjitură, precum și alte preparate delicioase.
Taxa de participare, sub formă de donație, a fost de 100 de lei, iar banii adunați vor fi folosiți la organizarea unor ateliere pentru copiii din Secusigiu, în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024: Robotică; Activități muzicale, colinde; Decorațiuni de Crăciun și pictură; Lectură; Tradiții, obiceiuri, costume populare și grai bănățean; Tainele fotografiei (atelierul va fi urmat de o expoziție foto) și Talent și știință.
După ce oaspeții au servit masa, a urmat un spectacol al elevilor de la școala din comună, care au cântat colinde și au recitat poezii în grai bănățean îmbrăcați în straie populare.
Toți cei prezenți la brunch au avut ocazia să vadă micul muzeu etnografic amenajat în două încăperi din Căminul Cultural. Acesta a fost înființat de către Dana Cheșa în anul 2011, cu sprijinul primăriei. Printre exponate se regăsesc o ladă cu zestre, un pat tradițional cu perne, laviță, ștergare, un leagăn, obiecte pentru gătit de odinioară și altele.
A urmat o vizită la Mănăstirea Bezdin din satul aparținător Munar. Lăcașul de cult aparține comunității sârbe. Mănăstirea a fost înființată în anul 1539 și poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, prăznuit de sârbi în data de 28 august.
Participanții la eveniment s-au deplasat apoi la Biserica Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” din Secusigiu, ridicată între anii 1832-1834. Pictura a fost realizată în 1990. Ultimul popas a fost la casa Măicuței din comună, unde s-au depănat amintiri.
Daniela l-a implicat în proiect și pe fiul său, student la Arhitectură, care alături de colegi de-ai săi vor transforma la primăvară vechea cotarcă a Măicuței într-un sediu pentru ateliere.
„Suntem un grup de voluntari – eu, împreună cu câțiva dintre colegii fiului meu Călin, studenți la Arhitectură în Timișoara, și câțiva tineri care au absolvit Facultatea de Muzică și Facultatea de Litere. Ne-am gândit că am vrea să avem un impact mai mare în comunitatea din zona rurală și în educația non-formală. Am descoperit la Secusigiu foarte mulți copii care ar avea potențial să-și dezvolte visele și să-și transforme viața dacă ar avea mai multă susținere”, a declarat Daniela Fălcușan pentru Tion
Aceasta a mai spus pentru Tion că-și dorește să construiască o punte între generații, între copii, adolescenți, adulți și bunici și cu toții să creeze un mediu vibrant de creație, artă, cultură și știință în Secusigiu. Unul dintre atelierele de știință va fi susținut de elevii de la CSH, care au câștigat un premiu la concursul de robotică de la Chicago, SUA.
Următorul brunch la Secusigiu va avea loc anul viitor, în luna mai, în curte la Măicuța.
Situată în Lunca Mureşului, comuna Secusigiu, despre care se spune desparte Banatul de Crișana, are aproape 6.000 de locuitori, dintre care 640 sunt copii. Potrivit monografiei comunei arădene, situată în imediata vecinătate a capitalei voievodatului Bănăţean de la Morisena (Cenadul de astăzi), Secusigiu se poate revendica documentar încă din anul 1133.
foto: Tion
Trimite articolul
XFumoasa. inastimabila limba (grai) de secusigiu : brunch secusigesc.. Sarbatorim umfflandu-ne burdihanele.. Ragaitul tine loc de multzam