Bărbatul a fost prins în trafic în Jimbolia. Polițiștii l-au oprit pentru un control de rutină când au observat țigările.
„În urma inventarierii, s-a stabilit că în interiorul autoturismului se aflau 2.000 de ţigarete, care au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză”, transmit oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!