Ziua de joi ne-a rezervat o Conferinţă de presă la FCM UTA.
Tradiţionala întâlnire a lui Marius Lăcătuş, cu reprezentanţii mass-media, ne-a dat prilejul să aflăm că „Fiara” confirmă faptul că e mult mai conservator decât anul trecut, exact ceea ce spunem în urmă cu o săptămână. Astfel, pentru meciul cu Dacia Mioveni, ieri au intrat în cantonament aceiaşi 20 de jucători care au fost deplasaţi la Vaslui.
Vor avea şansă toţi
Marius Lăcătuş nu a făcut nici o schimbare în lotul de jucători faţă de meciul trecut. A explicat şi de ce trei din cei care ar avea pretenţii să fie în lot, au rămas pe dinafară:
„Paşcovici nu s-a antrenat, fiind plecat să-şi vadă copilul, Vasiljevic a trebuit să dea o fugă în Serbia, pentru a rezolva problema vizei, iar Codreanu nu este – încă – la un nivel ridicat din puncte de vedere al pregătirii”. Pe de altă parte, Fiara” a spus: „Vor avea şansă toţi. Nu acum, dar pe viitor fiţi siguri. Depinde de fiecare cum va profita de ea”. Tinerii, împrumutaţi?
Atunci când a venit vorba de echipa satelit şi jucătorii tineri, Lăcătuş a spus că preferă să nu trimită nici un jucător la Ineu. „Să ştiţi că eu vreau jucători de la satelit, nu să dau.
Dacă mă întrebaţi de cei care sunt mai tineri la noi şi nu prind lotul, cred că cel mai bine pentru ei ar fi să-i împrumutăm la o echipă de ligă secundă. Până începe campionatul, în eşalonul doi, vom mai vedea” – a spus Lăcătuş.
„Nu fac nimic în plus”
UTA a arătat, încă din prima etapă, o cu totul altă faţă decât ceea din sezonul trecut. Explicaţia a găsit-o chiar tehnicianul „Bătrânei Doamne”: „Nu fac nimic în plus la antrenamente.
Acum, avem alt lot, mult mai valoros. De aceea avem şi pretenţii. Rezultatele pe care le aşteptăm cu toţii sunt perfect justificate, atâta timp cât am făcut achiziţii de valoare”.
„Şovre? Să-l lăsăm în pace”
Marius Lăcătuş ştie că suporterii UTA-ei sunt civilizaţi, mai ales că nu s-a înregistrat nici un incident până acum la partidele de la Arad.
„Şovre a greşit la Timişoara, dar nu cred că e cazul să ne mai amintim de el. Să-l lăsăm în pace. Să stea pe partea cu băncile de rezerve, la jocul cu Mioveni, că e ferit de gard, dacă spectatorii îşi vor aduce aminte de el.
În rest, cred că trebuie să avem răbdare cu arbitri tineri, care au fost promovaţi la acest început de campionat, asta chiar dacă unele echipe suferă de pe urma deciziilor luate de aceştia, fie că sunt la centru, ori la linie” – a spus Lăcătuş.
Todea a crescut mult
Noul căpitan de echipă al echipei UTA, Cristian Todea a fost una din surprizele plăcute pentru Marius Lăcătuş.
„A jucat şi în campionatul trecut, dar nu chiar aşa. Să ştiţi că Todea a crescut mult, în scurtă vreme. E un om pe care mă pot baza, fără să-mi fac vreo problemă. Sper să o ţină tot aşa” – a declarat „Fiara”.
L.S.
Trimite articolul
Xsper ca lacatus sa aiba continuitate la echipa mai ales cu patronii pe care-i are uta. sunt obiective de bun simt, realizabile. fara prea mare tam-tam uta in acest ritm si in 1-2 ani v-a putea sa aiba pretentii si mai mari. hai uta, hai laca !
lotul e bun,antrnorul e bun,conducerea la fel…ne mai trebuie 2 lucruri stadion(ma refer la nocturna)si rezultate.sunt convins ca in editia aceasta a campionatului uta va ajunge sus!bravo laca tzineo tot asa ;-)…ne vedem la meci pana atunci hai uta!!!