„Bătrâna Doamnă” are variante de a fi salvată de la dezastru, lucru confirmat de către preşedintele de onoare al FCM UTA, Constantin Igaş. Acesta ne-a declarat că „pista” Şeriff Tiraspol este prima pe lista de potenţiali investitori la club.
Moldovenii au promis că se vor întâlni cu Nicolae Bara, în primele zile ale anului 2008, pentru a vedea ce înseamnă UTA, mai ales că au fost încântaţi de „proiectul UTA”, al lui Bara. Cele două părţi s-au întâlnit atunci când arădenii trebuiau să achite banii pe Huţan şi legăturile au rămas strânse. Nicolae Bara i-a anunţat, la acea vreme, că vrea să renunţe la UTA, iar moldovenii au cerut mai multe detalii despre UTA.
„Am vorbit cu domnul Bara şi mi-a spus că cei de la Şeriff Tiraspol vor veni la Bucureşti. Din păcate nu cred că pot veni aşa cum au promis, în primele zile ale acestui an, deoarece vremea din Capitală nu le va permite, ambele aeroporturi fiind închise. Oricum, domnul Bara îi aşteaptă şi vom vedea apoi ce se va întâmpla” – ne-a declarat, astazi, Constantin Igaş. Pe de altă parte, preşedintele de onoare al UTA-ei spune că a purtat negocieri şi cu alţi posibili investitori, însă deocamdată nu este cazul să dezvolte subiectul.
„Nu mă pot aventura în declaraţii, mai ales că aşteptăm, în aceste zile, să vedem ce spun cei de la Şeriff Tiraspol. Probabil, în funcţie de negocierile cu ei, vom continua discuţiile cu alţi oameni interesaţi de UTA. Una din variante vine şi de peste Ocean, de la un arădean stabilit la Chicago. Nu vă pot da şi alte amănunte, doar vă spun că va veni la Arad, cel mai probabil luna aceasta, pentru a lua un prim contact cu ceea ce înseamnă UTA la ora actuală” – ne-a mai spus Constantin Igaş.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!