Marti, la ora 10.30, Ionuţ Chirilă va conduce primul antrenament al sezonului. Va fi doar o mişcare de dezmorţire, la care vor participa toţi jucătorii UTA-ei, iar în plus vor fi prezenţi Alin Ilin şi Mircea Gheorghe.
Dinamoviştii Liviu Ganea şi Valentin Lemnaru nu vor fi la pregătire, iar transferul lor la Arad este, deocamdată, departe de a se realiza. Ionuţ Chirilă se tot luptă cu oficialii dinamovişti, dar şi cu jucătorii, care se lasă convinşi cu mare greutate să evolueze în liga secundă.
„Încă discut cu jucătorii de la Dinamo, nu avem acordul lor.
Îi doresc şi pe Liviu Ganea şi pe Lemnaru, iar negocierile vor continua şi după ce vom demara pregătirile. Nu vor fi prezenţi la reunire, dar sper ca în cel mai scurt timp ei să se alăture lotului. Cu Ilin şi M. Gheorghe nu sunt niciun fel de probleme, ei sunt ai UTA-ei şi se vor antrena cu echipa încă din prima zi” – ne-a declarat, luni seară, Ionuţ Chirilă.
În mod normal, la UTA ar trebui să apară, marti, cei doi jucători de culoare, africanii urmând să vină pe filiera lui Nicolae Bara. Ei ar trebui probaţi de Ionuţ Chirilă până la plecarea în cantonamentul din Austria.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!