Istoria obişnuieşte să se repete. Doar că, de prea multe ori, rolurile se inversează, iar învingătorii de ieri devin învinşii de astăzi.
Din păcate, sâmbătă a fost rândul echipei UTA să se găsească în această ultimă postură.
Considerat a fi cel mai important meci pentru „Bătrâna Doamnă”, dată fiind vechea rivalitate existentă, derby-ul Vestului a revenit Politehnicii.
Partida a semănat cu acel memorabil 4-3 al arădenilor, de pe Bega, din urmă cu câteva sezoane. Acum noi am fost cei rămaşi cu buzele umflate, după un meci nebun, pe care l-am fi putut pierde lejer, cu un scor scandalos, dar şi câştiga la două goluri diferenţă.
Am ratat însă ocazii imense şi am fost pedepsiţi de un Gigel Bucur în zi de graţie. Astfel, zeul fotbalului a zâmbit oaspeţilor, care din patru şanse importante au valorificat trei.
UTA, în schimb, pe lângă trauma eşecului, poate să îşi facă griji serioase privind clasamentul, programul fiindu-i complicat în continuare. Greu, foarte greu, se va şterge acest insucces din sufletele suporterilor în alb-roşu…
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!