Când scriam în avancronica partidei, că în fotbal s-au mai văzut miracole, o făceam, recunosc, din nevoia unei doze de speranţă indiferent de situaţie. Şi condamnatul trage nădejde până în ultima clipă a vieţii sale… Argumente raţionale pentru un rezultat pozitiv lipseau.
Logica sugera, fără discuţie, o confruntare inegală, între o echipă în plină formă, privind clasamentul de la înălţimi ameţitoare şi o „cenuşăreasă” necăjită, lăsată de izbelişte.
Faptul că UTA este în degringoladă, că antrenorul Barbu abia a reuşit să-şi adune 16-17 jucători, pe fond de accidentări, reprezenta un motiv suplimentar de scepticism. Şi totuşi… trebuia să credem. Chiar absurd fiind. După bara lui Minteuan, Fabbiani ne-a trezit însă repede din visare, speculând în min. 11 gafa lui Huţan.
Un gol ce a turnat mai mult plumb în ghetele arădenilor, susţinuţi de o galerie de 50 de persoane.
Fără C. Todea, rămas pe bancă, UTA îşi vede perforată poarta, pentru a doua oară, de Semedo (min. 28), apărarea arătându-i precum un bulevard. Toată frustrarea „Bătrânei Doamne” o regăsim apoi în şuturile expediate de Hora, Fl. Dan şi Hidişan.
Parcă meritam să mergem la cabine cu o reuşită. N-a fost să fie, iar în repriza secundă, tot atât de bine, scăpăm cu faţa curată din câteva momente spinoase. Formaţiile par deja resemnate cu scorul de pe tabelă.
Desigur, fiecare în felul ei… Am evitat o înfrângere categorică, dar surpriza am aşteptat-o degeaba.
Caseta tehnică
CFR Cluj – UTA 2-0 (2-0)
CFR: Nuno Claro – Tony, Cadu, Sandberg, Panin – Mureşan, Minteuan (Leao, min. 68), Culio (Deac, min. 82) – Semedo, Fabbiani, Didi (Anca, min. 86).
UTA: Huţan – Bălan, Chiţa (Paşcovici, min. 32), Chiriţă, Bumbac, Vasiljevic – Hidişan, Djokovic, Fl. Dan (Mihuţ, min. 77) – Hora – M. Ilie (Drida, min. 66).
Au înscris: Fabbiani (min. 11), Semedo (min. 28).
Au arbitrat Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) – centru, Octavian Şovre (Oradea) şi Sorin Caia (Timişoara) – asistenţi.
Cartonaşe galbene: Djokovic, Paşcovici, Fabbiani, Drida, Leao.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!