Apelul lansat de Ionuţ Popa, pentru ca foştii
jucători şi antrenori să doneze UTA-ei
câte 1000 de euro a stârnit indignare
în rândul acestora. Ieri, la sediul
clubului, la ora 10.00, aşa cum cerea Ionuţ
Popa, s-au adunat 12 foşti utişti, iar
Flavius Domide venea şi el dacă ajungea la
timp în Arad, dintr-o delegaţie. Printre ei
şi fostul preşedinte, Florian Ghiţoiu
Lăzurean. Avea 1000 de euro la el, dar a declarat
că nu-i oferă UTA-ei.
„Nu-i o problemă, pot da bani, şi
diplome, dar lor le trebuie minte. Asta nu am de unde
să le fac rost” – a spus Lăzureanu.
Alături, l-am zărit şi pe Adrian
Mateaş. Acesta ne-a spus: „Am trecut doar
să văd ţiganiada de la club. Cei care au
venit acolo trebuiau să dea banii la UTA, nu
să-l aştepte pe Ionuţ Popa. Oricine
poate arăta nişte bani, să se dea cu
pumnii în piept.”
La ora 10.00, Ionuţ Popa nu a fost prezent la
sediul clubului, lucru care i-a înfurit pe
foştii utişti, în frunte cu Gheoghe
Vaczi. „Noi îl tot aşteptăm, dar
el nu vine. Am adunat bani, dar Ionuţ nu este
nicăieri. Ne persiflează? Nu se poate să
vorbească aşa de noi, care am făcut ceva
pentru acest club. Şi – să nu uităm –
UTA de azi există deoarece noi am dat tonul la
salvarea clubului. El era la Gloria atunci, iar acum,
când lucrurile s-au mai liniştit a venit
repede la UTA. Nu este niciun conflict, nici nu vrem
să existe, căci acum e nevoie de
linişte” – a spus Vaczi.
I. Popa explică absenţa
De cealaltă parte, Ionuţ Popa a spus că
nu era nevoie de prezenţa sa în sediul
clubului. „Eu am banii la mine. La ora 10.00 am
început programul la echipă, nu am avut timp
liber. În plus, nu trebuie să dau
nimănui explicaţii şi nu era nevoie de
prezenţa mea fizică acolo. Am făcut un
apel, să vedem acum câţi bani s-au
strâns. Sunt curios de cei care au dat bani. Nu
ştiţi, cumva, numele lor?” – a spus
Ionuţ Popa.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!