Astfel, luni dimineaţă, Lăcătuş are programată o primă întâlnire cu jucătorii. Va fi un bun prilej pentru cei nou veniţi de a se acomoda cu atmosfera din vestiarul echipei UTA. Până ieri, la capitolul noutăţi erau doar patru nume: Fl. Dan, Chihaia, Chiţa şi Bumbac, dar până la întâlnirea de luni, ora 10, pot apărea şi alte confirmări. În plus, vor exista şi câţiva jucători care vor trebui să-l convingă pe antrenor că reprezintă soluţii pentru echipă. Ne gândim la sârbul Sikimici, la bosniacul Nikolici, la cei doi brazilieni care şi-au anunţat sosirea în oraşul nostru pentru luni noaptea, la Fl. Gâlcă (Şcoala de Fotbal Gică Popescu), şi la juniorii din propria pepinieră cărora li se vor da o şansă.
* Acces interzis
Referitor la polemicile iscate în jurul conflictului UTA – Primărie, Nicolae Bara, unul dintre finanţatorii clubului, ne-a spus: „Nu folosesc nimănui, dar nu pot rămâne impasibil, când cineva, cu bună ştiinţă, încearcă să dezinformeze opinia publică. Nu am cerut avioane, elicoptere şi alte chestiuni imposibile, ci am dorit ca fiecare să-şi respecte angajamentele asumate”.
Preşedintele UTA-ei a observat că cititorii care şi-au expus părerile pe site-ul Arad Online sunt bine informaţi (şi) cu privire la preţurile unor lucrări efectuate din bani publici la stadionul Municipal. „Nu cunosc preţurile, nu am văzut devizul lucrărilor, deşi, prin colegul meu, Sandu Ion, expert în construcţii, ne-am oferit să dăm o mână de ajutor Primăriei, în verificarea lucrărilor şi a calităţii acestora. Am fost refuzaţi categoric, motivând că sunt bani publici, la care noi nu avem acces. Aşa că nu pot să-mi dau cu părerea, dacă un amărât de vestiar poate fi renovat cu peste 100 000 Euro” – ne-a declarat Bara.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!