UTA a avut un sezon de primăvară foarte greu, atât din punct de vedere sportiv, cât şi administrativ. Unul din cei care au pus umărul la rămânerea „Bătrânei Doamne” în liga secundă este Ionuţ Popa. Miercuri, „Mister” a organizat o conferinţă de presă.
Strategie rapidă
Ionuţ Popa a spus, din capul locului, că trebuie făcut, rapid, o strategie pentru sezonul viitor. Asta înseamnă că în următoarele două săptămâni e nevoie de acţionariat la UTA, dar şi o implicare masivă din partea autorităţilor locale. „Trebuie să ştim pe ce contăm. Vreau ca pe 6 iulie să reluăm pregătirile. Până atunci doresc să merg într-o vacanţă cu soţia. Nu avem timp de pierdut. Avem nevoie de buget şi de jucători. Fără implicarea edililor oraşului Arad nu se poate realiza nimic. Dacă lucrurile nu reintră în normal, eu plec” – a spus, sec, Ionuţ Popa.
Miza pe Sandu Ion
Deşi nu a nominalizat omul care ar urma să conducă UTA, Ionuţ Popa a dat de înţeles că Sandu Ion e cel mai potrivit. „Din Arad, Sandu Ion are cel mai mare potenţial să preia UTA. Pe el îl poate convinge doar primarul Gheorghe Falcă. Tot acesta m-a convins şi pe mine să vin. Am lucrat gratis, în cea mai neagră perioadă a acestui club, de la înfiinţare” – a mai declarat Popa.
Tunul pe jucători
Ionuţ Popa este nemulţumit şi de actualul lot de jucători. „Dacă vrem performanţă nu putem să rămânem cu aceşti jucătorii. Unii sunt lipsiţi total de valoare, alţii nu mai au ce căuta în club din alte motive, aşa că trebuie investit masiv în fotbalişti noi. În afară de jucătorii ce nu ne aparţin, toţi sunt de vânzare” – a mai spus Popa.
Vrea zece jucători noi
Ionuţ Popa a spus că pentru sezonul viitor este nevoie de zece jucători, pentru a se putea încropi o echipă care să facă faţă rigorilor ligii secunde. „Mă gândesc la cei sub 30 de ani. Nu vă pot da nume, atâta timp cât nu se ştie viitorul clubului nostru. Obiectivul rămâne evitarea retrogradării, dar – sigur – ne vom gândi la mult mai mult. Înţelegeţi ce trebuie din ce spun” – a spus Popa.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!