Ocupanta locului secund în prima ligă a defilat în faţa Bătrânei Doamne condusă
lamentabil de celebrul Marius Lăcătuş. A fost un 5-0 sec, de chiar jucătorii
arădeni spun că „la un moment dat ne-am adus aminte de meciul Manchester cu
Roma, 7-1”. Fără comentarii… Semedo era în rol de Cristiano Ronaldo, marcând
de două ori, Surdu şi Anca parcă erau Rooney şi Smith, iar arădeanul Panin a
marcat precum Carrick.
UTA nu a pus niciun pericol, nu a jucat nimic, a fost… străină de acest sport
numit fotbal. Tot jucătorii mă completează: „suntem morţi”. Nimic mai potrivit,
doar ieri a fost Paştele Morţilor. Pe lângă prestaţia lamentabilă, UTA se apropie
cu paşi repezi de matineu.
Ne ţin în viaţă doar rezultatele contracandidatelor, Farul a pierdut, Craiova
e ca UTA, iar meciul Ceahlăului nu era încheiat la momentul scrierii articolului.
Dar când l-am auzit ieri dimineaţă pe preşedintele Ligii, Mitică Dragomir, făcând
o declaraţie halucinantă la TV Sport: „e păcat de la Dumnezeu să cadă Farul,
Craiova sau Ceahlăul”, mă întreb dacă nu ne este deja pregătit locul din liga
secundă.
CFR CLUJ – UTA 5-0 (3-0)
Anca 16, Panin 20, Semedo 26, 83, Surdu 86.
CFR CLUJ: Stăncioiu – Tony, Jula, Galiassi ( 58 Cadu), Panin – Semedo, Coroian
( 29 Manuel Jose), Dani, Oliveira – Ad.Anca ( 64 Didi), Surdu. Antrenor: Cristiano
Bergodi
UTA: D.Tudor – I.Bălan, Balint, D.Chiriţă, Vasiljevic – Hora ( 81 R.Anca), C.Todea,
Simion, Varga ( 31 Djokovic) – Edson, Simao. Antrenor: Marius Lăcătuş
ARBITRU: Tiberiu Lajos.
L.D.
Trimite articolul
XAdevarat ca am pierdut penibil, ca a fost doar Clujul, ca nu joaca nimic echipa, dar ce mai deranjat am fost de atitudinea lor…la 2-0,3-0, nici macar nu incercau sa joace ceva , nu mai aveau nimica de pierdut, erau nici “cacati plouati”, si am citi in presa ca tot asa sau si antrenat, sunt cativa fara personalitate si orgoliu in echipa, sunt niste nimicuri cativa dintre ei, nu stiu pe ce criterii au fost selectati. Sau ei , chiar ei jucatori nu il mai vor pe Lacatus…..asa sa fie? atunci sa se gandeasca intai ca isi vor bate joc de un oras intreg si poate cativa vor uita asta, dar nu toti.
Si referitor la declaratia lui Dumitru Dragomir: NU MA MIRA, le este frica de noi “astia din vest” ca de dracu, ar trebui sa le demonstram asta, la un moment dat, si mare nu mi-ar fi mirarea sa aflu ca si-a bagat coada si la UTA.
La declaratia acestuia chiar nu e cine sa se sesizeze?
ARADENI trezirea….si asa orasul asta e in moarte clinica, doar prin sport l-am mai putea resuscita cumva.
Uta praf, West Petrom naspa….
Probabil ca in meciul cu otelul o sa fim furati ca la usa cortului, dar numai suporterii ii pot trezi pe jucatori la realitate si sa-i faca sa-si revina!! Dragomir ii un parazit daca nu contribui cu malai la el pici in B… dar nici el nu so asteptat ca UTA sa evolueze asa bine in tur iar asa slab in retur
Nu jucam nimic!De ce au dat Bara si Sandu atatia bani pe nimic? Ei nepricepandu-se la fotbal prea bine, au avut incredere in Coras, Lacatus et Co., ca aduc ce trebuie. Odata cu plecarea lui Mara, era clar ca s-a rupt mijlocul. Lipsesc pasele decisive si fazele de poarta, dar noi nu cumparam mijlocasi ofensivi ci o droaie de “inchizatori”: Todea, Varga, Djokovici plus Balint sau Pascovici care pot juca pe acelasi post. Deci vreo 5 inchizatori si 1!!!!! mijlocas ofensiv, Thiago, care saracul… Dino Eze nu a fost bun ca “nu a facut cantonamentul de iarna centralizat si nu este pus la punct cu pregatirea fizica”, de parca fotbalistul este maratonist, nu trebuie sa atinga si mingea in meci! Si ce pregatire centralizata, ca toti pica rupti dupa un meci! Ar trebui dat mai multa sansa la Todea 2, Hora(s-a vazut sambata), Andrade(care in cantonamentele din iarna era cel mai bun!), Rusu. Si inca ceva: de ce tot schimbam formula de joc? Cum sa joci cu Apostu(atacant) mijlocas stanga(vezi Rapid-UTA. Fundasii centrali sunt de fapt fundasi laterali reprofilati! si mijlocasii laterali sunt fundasi, deci 0 aport ofensiv! Ghiveci ca la Steaua! De nu mai stiu unde sa stea in teren! La meciul cu Otelul sa intre Tudor varf si Hidisan fundas central! Ce ziceti? Cred ca s-a gandit si Lacatus la aceasta varianta!
Hai baieti, ca nu suntem noi cei mai incapabili!
Hai UTA!
Un singur cuvant am de spus: DEMISIA!!!