UTA a obţinut o victorie (Dacia Mioveni), a remizat la Vaslui şi a pierdut un joc (în deplasare, cu Gloria Bistriţa). Pentru a rămâne în tiparele normalităţii, logic ar fi să urmeze un succes pe propriul teren, cu Universitatea Cluj.
Fotbalul nu este, însă, aşa de simplu cum pare. Şi nici fotbaliştii de pe Someş victime sigure. Din contră. Fiind cu cuţitul la os, ei sunt obligaţi să obţină cel puţin un rezultat de egalitate. În condiţiile date, UTA trebuie să fie extrem de concentrată. Paşii greşiţi din meciurile de acasă se plătesc scump, aşadar sunt de evitat.
Greu să decizi…
Nu este o sarcină facilă să alcătuieşti formaţia care să înfrunte, duminică, „şepcile roşii”. În calculele antrenorului Lăcătuş nu vor intra Miu, Hora, Mihuţ, Codreanu, I. Ştefan, cu toţii accidentaţi, plus suspendatul Florin Dan. În schimb, cum se ştie, va reveni Radovanovic, iar portarul Tudor şi fundaşul Văsâie se simt mai bine.
Cât despre viitorii utişti, unul din ei ar putea fi brazilianul Tucho, ale cărui evoluţii vor fi vizionate pe DVD. La polul opus se află Codreanu şi Paşcovici, în privinţa cărora UTA are gânduri de despărţire, fiind puşi pe lista disponibilizaţilor. O posibilă destinaţie a lui Paşcovici este Farul Constanţa.
S-au întărit
Nici Universitatea nu stă cu mâinile în sân. Înainte de jocul cu UTA s-au vehiculat o serie de nume: Mitrovici (FC Naţional), Caramarin, Omoduemuke, Ionuţ Matei (Poli Timişoara), Gigel Coman (Steaua), Haciatrian (Unirea Urziceni).
În privinţa lui Gigel Coman, ieri, lucrurile s-au limpezit. Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului, Lucian Danciu a declarat că s-a ajuns la un acord cu Steaua pentru transferul său. Coman era aşteptat la Cluj să îşi negocieze contractul. S-a renunţat la achiziţionarea lui Caramarin, timişorenii propunându-l la pachet, alături de Omoduemuke şi Matei. Preţul a fost considerat exagerat, iar tranzacţia a căzut.
Programul etapei
Etapa 4 cuprinde întâlnirile: Unirea Urziceni – Poli Timişoara (vineri, ora 18, Kanal D), Poli Iaşi – Gloria Buzău (vineri, ora 19,30, Telesport), FC Vaslui – Gloria Bistriţa (sâmbătă, ora 17, Telesport), Pandurii – „U” Craiova (sâmbătă, ora 18, Naţional TV), Dinamo – Dacia Mioveni (sâmbătă, ora 20,45, Antena 1), UTA – Univ. Cluj (duminică, ora 17, TVR1), Rapid – Oţelul (duminică, ora 18,45, Naţional TV), Farul – Ceahlăul (duminică, ora 19, Telesport), CFR Cluj – Steaua (duminică, ora 20,30, Kanal D).
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!