„Bătrâna Doamnă” a remizat în faţa grupării FC Bihor Oradea, ce activează în liga a doua a fotbalului românesc, în prima partidă din cadrul stagiului de pregătire de la Băile Felix. În cele din urmă, jocul nu s-a mai disputat la Borş, cum era prevăzut, ci la Tileagd, încheindu-se la egalitate (2-2).
A fost o confruntare având două părţi diametral opuse. După repriza întâi, în care a evoluat cu titularii, UTA s-a aflat în avantaj, conducând cu 2-1 (au marcat Bălan – reluare în vinclu şi Bălţoi – servit de Vasiljevic).
Reuşita egalizatoare a bihorenilor a aparţinut lui Radu. În mitanul doi şi-a făcut apariţia, la UTA, o altă garnitură.
Edson a ratat o ocazie mare, apoi adversarii au egalat prin Andor, arădenii nereuşind să se ridice la nivelul arătat în primele 45 de minute.
Menajaţi pentru luni
Din lotul aliniat au absentat Simao şi Hidişan (uşor accidentaţi), menajaţi pentru disputa programată luni, la Salonta, cu începere de la ora 15, împotriva formaţiei Poli Iaşi. În schimb, accidentarea lui Buican este mai serioasă, recidivând.
La final, antrenorul Marin Barbu -mulţumit, dintre tinerii fotbalişti, de Gornic şi Polgar- a declarat: „În prima repriză, când au jucat titularii, s-a văzut diferenţa.
Terenul nu ne-a permis, totuşi, să înscriem mai mult. După pauză, unii copii au fost copleşiţi de emoţii şi a intervenit oboseala adunată la antrenamente”.
În altă ordine de idei, UTA este pe punctul de a-şi asigura serviciile lui Mărginean (CFR Cluj), sub formă de împrumut.
UTA 1 şi UTA 2
UTA: Tudor – Bălan, Chiţa, Bumbac, Vasiljevic – Hora, C. Todea, Fl. Dan, L. Todea – Bălţoi, M. Ilie. În a doua jumătate a meciului au intrat pe teren Mârne (Huţan) – Mihuţ, Pascariu, Joarză, Gornic – Polgar, Brânduşe, Furdean, Melinte – Edson, Roszel.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!