“Clubul este in proportie de 90% in stare de desfiintare. Nu s-a mai investit nici un ban de doua luni, avem datorii si catre alte cluburi, precum CFR Cluj, FC Arges, Dinamo, Belinzona si Seriff Tiraspol, dar cei de acolo ne-au inteles si nu au vrut sa fie groparii UTA-ei”, a afirmat Nicolae Bara.
Dupa ce jucatorii au refuzat sa se antreneze in ultimele zile pentru ca nu si-au mai primit salariile, Nicolae Bara este alaturi de jucatori. “Ii inteleg pe jucatori ca nu mai vor sa se antreneze pentru ca nu si-au primit banii, dar doar 90%. Pana la urma e meseria lor si trebuie sa o faca in orice conditii”, a spus Bara.
Nicolae Bara i-a multumit public lui Paul Cazan, cel care a ramas in continuare la UTA, desi clubul este aproape in faliment. “Domnul Paul Cazan a facut un gest curajos cand a ramas la UTA si nu a parasit corabia. Ii multumesc ca a avut puterea si curajul de a ramane in functia de director executiv”, a precizat Bara.
In plus, fostul presedinte al aradenilor a povestit pe larg cum a ajuns la UTA, ce a facut in aceasta perioada si ce s-a intamplat cu UTA de a ajuns aproape de faliment. Bara a afirmat ca a fost adus la Arad de catre un prieten si apoi l-a sunat pe “nebunul” de Marius Lacatus care a facut peste o noapte o echipa ce s-a salvat in primul sezon din Liga I.
Apoi, Bara a mentionat ca l-a cooptat pe Sandu Ion, cel care mai dusese odata clubul in faliment, dupa ce a fost convins de oameni locali ca i-ar fi util deoarece cunoaste mai bine fotbalul si situatia din Arad.
Bara a continuat si a precizat ca ruptura dintre el si Sandu Ion s-a produs in momentul in care Sandu Ion a incercat sa se eschiveze si sa nu mai bage bani la UTA. Mai mult, chiar daca s-a retras de la “Batrana Doamna” de ceva timp, Bara le-a oferit aradenilor 20.000 de euro pentru ca echipa nu avea bani sa ajunga la Urziceni sa dispute un meci din etapa a XV-a.
In alta ordine de idei, Nicolae Bara a lansat o carte cu foi albe, numita “Cartea neagra a fotbalului romanesc”, care urmeaza a fi completata cu mizeriile din fotbalul romanesc.
Onlinesport
Citiți principiile noastre de moderare aici!