Conferinţă de presă „fulger”, astăzi, la UTA, cu doar câteva minute înainte de plecarea spre Petroşani. Prezent în faţa ziariştilor, ca de obicei, antrenorul Marius Lăcătuş. Destins, vorbăreţ şi cu simţul umorului, „Fiara” a făcut o declaraţie care nu mai lasă loc de interpretări: „Nici eu şi nici Roly Nagy nu o să intrăm pe teren la meciul cu Timişoara, pentru meciul de retragere. E, totuşi, un meci oficial, pe care trebuie să-l tratăm ca atare”.
Despre jocul cu Jiul, Marius Lăcătuş a spus: „Ne aşteaptă o partidă dificilă, mai grea decât pare ea la prima vedere. Voi trimite pe teren jucători care au evoluat mai puţin până acum, să-mi arate dacă merită să rămână la UTA. Tot s-au plâns, unii dintre ei, că nu au posibilitatea să arate ce pot. Nu-i un meci decisiv pentru ei, dar o să-mi fac o imagine destul de clară asupra potenţialului pe care îl au”.
Mulţi menajaţi
Marius Lăcătuş a lăsat acasă trei jucători importanţi, la ei adăugându-se suspendatul Hidişan. Ei sunt Tudor, Balint şi C. Todea. În plus, chiar la Petroşani, mulţi din titularii din acest campionat, care sunt la limită cu cartonaşele galbene, vor fi rezerve, totul pentru a nu risca suspendarea la jocul cu Timişoara.
Vor victorie
Cei de la Jiul, prin vocea antrenorului Gheorghe Poenaru, au anunţat că „ne dorim o victorie cu UTA”. Pe de altă parte, tehnicianul a mai spus: „Nu ştiu care e viitorul meu la această echipă, poate el depinde şi de meciul cu arădenii. Până la final ne vom linge rănile”.
Jiul nu-i va putea folosi pe patru dintre cei mai importanţi jucători: Bădoiu, Dulcea, Kallai, Constantinescu, toţi accidentaţi.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!