Un număr de peste 2.000 de fani s-au adunat în
această dimineaţă la stadionul UTA pentru
a-şi vedea favoriţii. UTA se întorcea pe
gazonul de acasă după o iarnă extrem de grea
în care existenţa sa era pusă sub semnul
întrebării.Cu o formaţie
încropită într-o
săptămână, înainte de meciul de
la Cluj, arădenii erau cotaţi cu şansa a
doua la meciul cu Minerul Lupeni, asta în ciuda
faptului că oaspeţii ocupă un loc
retrogradabil.În teren însă, raportul de
forţe a fost clar în favoarea
Bătrânei Doamne. Jucătorii
pregătiţi de Roli Nagy şi sfătuiţi
de Ionuţ Popa s-au instalat încă din
startul meciul în jumătatea de teren
adversă, în timp ce „minerii”
ripostau doar prin palide contraatacuri. Nagy şi Popa
au schimbat formula de start comparativ cu cea din meciul
de la Cluj. Cei doi au decis să-i lase pe bancă
pe mai experimentaţii Bebe Mitu şi Vasile
Ghindaru, dar şi pe Militaru – jucător care
nu s-a mişcat rău în meciul de la Cluj
– preferându-i în schimb pe
„stranierii” Lee din Coreea de Sud şi
Jăpălău din Moldova, legitimaţi cu o zi
înaintea meciului. De asemenea, în primul
unsprezece a apărut şi Nădăban,
preferat în locul lui Militaru, primul având o
viteză în plus faţă de cel rămas
pe banca de rezerve. UTA a învins cu 2-1 după un
meci, putem spune, foarte bun ţinând cont de
stadiul de pregătire al echipei. Ţucudean jr. a
marcat a ambele goluri, în minutele 27 şi 39. La
prima reuşită, acesta a pătruns în
careu, a rezistat atacului lui Vodiţă şi l-a
executat pe Bănică cu o minge pe lângă
acesta. După 12 minute, Ţucudean jr. ajunge din
nou în faţa lui Bănică după o
minge recuperată de coreeanul Lee şi îl
execută din nou pe portarul oaspeţilor. Golul
celor din Lupeni a fost marcat de ex-utistul Dumitra care a
executat o lovitură liberă de la 25 de metri care
l-a prins pe picior greşit pe Bujor.Lucian
Dănilă UTA-Minerul Lupeni 2-1 (2-0)
A marcat: Ţucudean jr. (27, 39) respectiv Dumitra
(83)
UTA: 1. Bujor – 29. Toc, 14. Pascariu, 26. Paşcovici,
16. Văsâie – 27. Nădăban, 28. Lee (83
Militaru), 5. Mutulescu, 17. Jăpălău (min.
69 Ghindaru) – 8. Ţucudean jr.,27. Negru (min.
60 Copil).
Rezerve: 40. Bodea – 9. Militaru, 33. D. Mitu, 25.
Leucuţa, 22. Georgiu, 7. Copil, 23. Ghindaru.
Consilier tehnic: Roli Nagy
Lupeni: 1. Bănică – 2. Zapodeanu, 4. Irina, 5.
Vodiţă, 19. Roman, 8. Dumitra, 7. Bozian (min. 46
Istfan), 14. Ad. Cristian, 11. Nicorec (min. 71 Apostol),
15. Boroiban (min. 77 Vlăduţ), 10. Chiţu.
Rezerve: 88. Ciucă – 20. Istfan, 17. Câmpean,
3. Pocian, 5. Apostol, 18. Vlăduţ, 16. Zlate.
Antrenor: Carol Crăiniceanu. Antrenor: Petre
Gigiu.
Arbitri: Ştefan Erdei (Oradea) – R. Timar (Marghita),
I. Ciocănea (Sibiu).
Observator FRF: Dorin Naste (Tg. Mureş).
UTA trăieşte!
Bătrâna Doamnă a revenit pe propria
arenă şi a trecut de Minerul Lupeni într-un
meci în care puţini îi dădeau vreo
şansă. Cei peste 2.000 de arădeni
prezenţi la meci au plecat satisfăcuţi de la
stadion. <A href="about:blank" onclick="return open_window( http://media.aradon.ro/bildserie/aradon/UTA___Minerul_Lupeni_1/index.shtml , SERIE ,950,770)"><IMG src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" border="0" width="13" height="10" alt="UTA - Minerul Lupeni 1" /></A> <A href="about:blank" onclick="return open_window( http://media.aradon.ro/bildserie/aradon/UTA___Minerul_Lupeni_2/index.shtml , SERIE ,950,770)"><IMG src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" border="0" width="13" height="10" alt="UTA - Minerul Lupeni 2" /></A> <A href="about:blank" onclick="return open_window( http://media.aradon.ro/bildserie/aradon/UTA___Minerul_Lupeni_3/index.shtml , SERIE ,950,770)"><IMG src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" border="0" width="13" height="10" alt="UTA - Minerul Lupeni 3" /></A> <A href="about:blank" onclick="return open_window( http://media.aradon.ro/bildserie/aradon/UTA___Minerul_Lupeni_4/index.shtml , SERIE ,950,770)"><IMG src="http://www.aradon.ro/bilder/icons/kamera.gif" border="0" width="13" height="10" alt="UTA - Minerul Lupeni 4" /></A>
Citiți principiile noastre de moderare aici!