Arad - Sabia lui Damocles a trecut
ameninţător deasupra capului
„Bătrânei Doamne”. Iar aceasta a
scăpat de execuţie, adică de a doua
neprogramare în campionat,
rezolvându-şi parte din acutele probleme
financiare.
Şi, chiar dacă este doar o rezolvare de
moment, echipa noastră părând
sortită să trăiască având
mereu frica în sân,
săptămână după
săptămână, până la
terminarea stagiunii, tot s-a făcut un mic pas
înainte.
UTA şi… victoria contează
Aşadar, meciul UTA – Minerul Lupeni, de
sâmbătă (ora 11, arena din Calea Aurel
Vlaicu), se dispută. Cele trei puncte sunt foarte,
foarte importante. „Alb-roşiii” nu
îşi pot pot permite să
greşească, deoarece ar însemna
începutul alunecării pe toboganul
clasamentului şi relansarea unei grupări din
subsol.
Veniţi la stadion!
Fiind o ciocnire de moral, esenţială pentru
viitorul arădenilor, suporterii sunt
aşteptaţi în număr cât mai
mare la stadion. Biletele s-au pus în
vânzare iar conducerea speră în
afluenţa publicului pentru ca UTA să fie
ajutată şi încurajată din punct de
vedere sportiv şi financiar. Preţul
tichetelor de intrare rămâne acelaşi,
adică: tribuna I – 15 lei, tribuna II – 15
respectiv 10 lei, peluză – 5 lei.
Schimbări în „unsprezece”
UTA va alinia o formaţie standard modificată
în comparaţie cu precedenta partidă de
la Cluj, finalizată cu un sever insucces. Portarul
Mârne este suspendat ca urmare a
cartonaşului roşu primit, în locul lui
fiind titularizat tânărul Bujor. Lotul este
aproape de completarea cu moldoveanul
Jăpălău (mijlocaş ofensiv, Dacia
Chişinău) şi croatul Pocuca (fundaş
central, Sopron). Până la ora jocului, sunt
şanse să fie înregistrat transferul
coreeanului Lee.
Fluieră Danşa
Duelul va fi oficiat de arbitrul orădean
Laurenţiu Danşa. La cele două linii vor
activa asistenţii Iulius Timar (Marghita) şi
Daniel Ciocănea (Sibiu). Arbitru de rezervă
este timişoreanul Constantin
Făniţă. Sarcina de observator i-a fost
atribuită, de către forul de specialitate,
târg-mureşeanului Dorin Naste.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!