Astfel, angajații societății nu pot emite noi carduri de călătorie. De asemenea, nu se poate realiza nici încărcarea celor deja emise cu noi titluri de călătorie.
Actualul sistem de e-ticketing a fost implementat în 2008 de către UTI Group, vechimea ridicând probleme în asigurarea componentelor hardware şi în ceea ce privește partea software. STPT preconizează că problemele cu care se confruntă vor fi rezolvate în cursul zilei de marți, 1 noiembrie.
Călătorii au la dispoziţie următoarele alternative pentru achitarea călătoriei cu mijloacele de transport: biletul clasic pe suport de hârtie, legitimaţia de o zi, SMS-ul, plata cu cardul bancar contactless la POS-urile din mijloacele de transport, aplicaţiile 24pay şi MobilWallet.
„Ne cerem scuze tuturor celor care s-au prezentat la punctele de vânzare ale S.T.P.T. pentru inconvenientele şi deranjul provocat”, transmite STPT.
Primăria Timișoara intenționează să instaleze un sistem ultramodern, integrat, de management performant al călătorilor care folosesc mijloacele de transport ale STPT. Un proiect în acest sens a fost votat recent de către consilierii locali.
Noul sistem va putea oferi informații despre numărul de pasageri de pe o rută, va ajuta la prioritizarea numărului de mijloace de transport în funcție de solicitări și emiterea electronică de abonamente. Suma necesară se ridică la 1,2 milioane de euro, iar banii vor fi solicitați prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Trimite articolul
XVerificati aceasta alternativa,apoi o mentionati.
“Plata cu cardul bancar contactless la POS-urile din mijloacele de transport ” nu functioneaza de mai multe luni.
Cardurile ar trebui incarcate doar la sediul principal, iar cotetele din oras desfiintate precum si hartia bilet desfiintata in 2022… puneti mai multe aparate pt plata cu cardul.
-
Intr-o tara “ca afara” cum este? De exemplu in jermaaankia? Da-le si la aia lectii, ca par ramasi in urma, nu vor sa desfiinteze ce zici tu. Cred ca n-au alt motiv decat ca-s prosti si nu inteleg ei ideea ta, dar daca le explici, de maine desfiinteaza tot si lasa doar plata cu telefonul prin aplicatii de plata. Toata lumea sa faca exact cum fac eu, sa-i placa exact ce-mi place mie, in rest sa se desfiinteze tot, ca sa facem economie, ce, vreti sa cheltuim banii pe prostii? Prea multa risipa, gata, un singur fel de orice, toti oamenii la fel. Propun chiar sa se infiinteze si sa devina obligatorie uniforma de cetatean(ofer modelul). Sa dezvolt ideea sau ai inteles?