Potrivit reprezentanților Colterm, au fost realizate peste 150 de lucrări de prestări servicii la solicitarea Primăriei Timișoara, iar valoarea totală a acestora este de aproximativ 1,33 milioane de lei, TVA inclus.
Printre lucrările desfășurate de Colterm pentru primărie au fost incluse:
- Verificarea și întreținerea hidranților;
- Restaurarea unor coșuri de fum;
- Intervenții și verificări la instalații electrice și sanitare pentru clădirile publice, precum: Clinica ORL, Maxilo-Faciale, Boli Infecțioase, Evidența Populației, Casa Căsătoriilor, Direcția Finanțelor Publice, dar și sedii ale unor consulate;
- Lucrări de reparații și întreținere la Sala Polivalentă „Constantin Jude”, Complexul Sportiv Bega și Stadionul de Rugby „Gheorghe Rășcanu”;
- Reparații și igienizări la monumente de for public, printre care Monumentul Eroilor Neamului, Monumentul Învingătorului, Monumentul lui Virgil Economu, Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, statuia lui I.C. Brătianu, statuia Reginei Maria și Statuia din Piața Crucii;
- Lucrări de reparații și întreținere a toaletelor publice din parcurile și piețele orașului;
- Demolarea și eliberarea terenurilor de construcții neautorizate sau evacuări silite, inclusiv eliberarea de bunuri, în urma dispozițiilor primarului, cu exemplu notabil în zona Pieței Aurora, malul Begăi și Grădina Zoologică;
- Neutralizarea deșeurilor;
- Demontarea și eliberarea domeniului public de panouri informative și mobilier stradal neautorizat.
„Lucrările au avut ca scop îmbunătățirea infrastructurii publice și a condițiilor de funcționare a clădirilor și spațiilor aflate în administrarea municipalității. (…) Pe lângă aceste lucrări, numai în luna noiembrie, echipele Colterm au răspuns prompt unui număr de 135 de sesizări și au intervenit la avariile semnalate”, precizează reprezentanții companiei.
Vă amintim, Colterm se ocupă încă din 2017 de lucrările de reparație ale primăriei. În 2021, fusese aprobată o prelungire cu încă patru ani a înțelegerii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!