Din această după-amiază nu se mai poate parca în centrul Timișoarei, mai exact în parcarea de la Modex. Oamenii legii au îngrădit accesul în parcare, iar mașinile care nu părăsesc zona în timp util vor fi relocate pe platforme. Motivul golirii parcării este acela de a face loc utilajelor agricole care vor sosi începând cu această seară, în centru, pentru protestele fermierilor.
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 15 - 21 ianuarie.
Luni dimineață, Timișoara s-a confruntat cu prima ninsoare din acest an, dar, ce-i drept, nu s-a depus vreun strat consistent. Autoritățile locale, totuși, au decis să împrăștie material antiderapant. Astfel, firma Brantner a scos pe drumuri șapte autospeciale, care au împrăștiat aproximativ 32 de tone de sare.
FOTO. Probleme pe DN57. Restricții de tonaj între Oravița și Moldova Nouă pentru toată luna ianuarie
Pe DN57, în zona dealului Piatra Albă au apărut probleme la corpul drumului, lucru care poate pune în pericol siguranța mașinilor, în condițiile în care în zonă mai au loc căderi de pietre de pe versant. Astfel, au început lucrările pentru stabilirea taluzului, fapt ce a dus și la impunerea unei interdicții pentru mijloacele de transport cu o masă mai mare de 7,5 tone.
Ştiri din Timiș
Datorită unei idei înscrise de o localnică în bugetul participativ al Consiliului Județean Timiș, comuna Moșnița Nouă va avea parcul tematic „Județul în miniatură”.
Ştiri din Timiș
În octombrie, Primăria Timișoara a demolat clădirile ridicate ilegal în Piața Aurora. La final de noiembrie, reprezentanții instituției anunță că a fost făcută și curățenie, însă doar după ce firma care administrează piața a fost amendată cu 50.000 de lei de Poliția Locală Timișoara.
România
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Emil Boc a declarat, marţi, cu privire la un tandem Elena Lasconi - preşedinte - Ilie Bolojan - premier că discuţiile referitoare la actul de guvernare se vor purta după alegerile parlamentare, în funcţie de voturile românilor, potrivit Agerpres.
2
Ştiri din Timiș
Un apartament spectaculos amplasat în inima Timișoarei, în faimosul Palat Brück, a fost scos la vânzare pe Imobiliare.ro și promite să atragă atenția iubitorilor de arhitectură, dar și celor care își doresc să facă o investiție într-o clădire emblematică.
Capitală Culturală
Marți, 26 noiembrie, la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara are loc vernisajul expoziției de icoane pe sticlă realizate de copiii de la Palatul Copiilor Timișoara și de la Clubul Copiilor Jimbolia. Aceasta poate fi vizitată până pe 21 decembrie.
Ştiri din Timiș
Cu ocazia alegerilor parlamentare, și în acest weekend, ca și la precedentul cu alegerile prezidențiale, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special. Vor fi preluate cereri și eliberate documente de identitate inclusiv sâmbătă și duminică.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
2