La solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare.
Închiderea circulației rutiere se va face etapizat, începând cu data de 23 iunie, după cum urmează:
- etapa I, în perioada 23 iunie – 6 iulie, pe strada Lămâiței, tronsonul cuprins între strada Nicolae Andreescu și strada Eugen Cuteanu;
- etapa II, în perioada 15 iulie- 10 august, pe strada Eugen Cuteanu, tronsonul cuprins între imobilul cu nr. 21 și strada Lămâiței (pe o distanță de 117 metri) și respectiv între imobilul cu nr. 21 și strada Nicolae Andreescu (pe o distanță de 85 de metri);
- etapa III, în perioada 6-13 iulie, pe strada Lămâiței, tronsonul cuprins între strada Ardealului și strada Ioan Slavici.
De asemenea, la solicitarea Societății Drumuri Municipale Timișoara, municipalitatea închide traficul rutier din 25 iunie, pentru asfaltări. Programul este următorul:
- în perioada 25 iunie-5 iulie, în intervalul orar 07:00-18:00, pe strada Evlia Celebi;
- în perioada 25 iunie – 11 iulie, în intervalul orar 07:00-18:00, pe strada Palmierilor, tronsonul cuprins între strada Mătăsarilor și calea Dorobanților;
- în perioada 6-16 iulie, în intervalul orar 07:00-18:00, pe strada Protopop George Dragomir, tronsonul cuprins între Piața Crucii și bulevardul Mihai Viteazul.
Primăria Timișoara le recomandă șoferilor să folosească rute alternative în perioada desfășurării lucrărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!