A II-a ediție a FILTM- Festivalul Internațional de Literatură la Timișoara se va desfășura în perioada 23-25 octombrie 2013.
„Victor Erofeev – unul dintre cei mai importanți și controversați scriitori ruși de astăzi, Iuri Andruhovîc – Patriarhul literaturii ucrainene, unul dintre fondatorii tendinței postmoderne în literatura ucraineană, Edo Popović (Croația) – autor-cult al generaţiei sale, a cărui operă literară a devenit portavocea „învinşilor” din Croaţia urbană, Fabio Geda (Italia) – scriitor îndrăgit de cititorii români datorită romanelor Singur pe stradă (nominalizat la cel mai important premiu literar din Italia) și În mare sunt crocodili, Duško Novaković – un nume de primă mărime al poeziei sârbe de astăzi și Igor Marojević – cunoscut deopotrivă ca prozator și dramaturg, prezent în cele mai importante antologii dedicate prozei sârbe de astăzi, aceștia sunt oaspeții din străinătate ai celei de a doua ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara”, anunță organizatorii festivalului. „Ediția din 2013 a FILTM își propune și o mai bună cunoaștere a literaturii sârbe de astăzi: ultima seară a Festivalului (25 octombrie) – dialog sârbo-român, urmat de o petrece cu specific sârbesc”, se mai spune în comunicatul de presă transmis de Headsome Communication, organizatorul FILTM.
(FILTM) este un proiect inițiat de Oana Boca, Ioana Gruenwald și Robert Șerban. „Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia A Treia Europă.
În acelaşi timp, sperăm că FILTM se va constitui într-unul dintre proiectele importante care vor completa oferta de activităţi cu care Timişoara va candida la statulul de capitală culturală europeană, în 2021”, precizează aceștia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!