Vernisajul expoziţiei „Henri Matisse – Triumful modernismului” va avea loc duminică, 16 august, de la ora 18, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii. Vor lua cuvântul prof. univ. dr. Victor Neumann, director al Muzeului de Artă Timișoara, și Thomas Emmerling, curatorul expoziției.
Expoziția deschisă, din 22 iulie, la etajul al doilea al Muzeului de Artă Timişoara prezintă „una dintre cele mai directe expresii ale gândurilor şi expresivităţii genialului artist. Privitorul va putea distinge în lucrările de pe simeze încercările lui Matisse de a rezolva anumite probleme de ordin ideatic, compoziţional sau stilistic care se regăsesc în multe dintre celebrele sale picturi. Matisse iubea numeroasele posibilităţi pe care le oferea litografia, pasiunea sa transformându-l într-unul dintre cei mai importanţi artişti grafici din istorie. Acesta i-a influenţat pe numeroşi alții precum Marc Chagall, George Roualt sau Georges Braque”, susţine Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara.
Adevărate declarații de dragoste sau pledoarii pentru culoare, litografiile probează fenomenala înzestrare a lui Matisse pentru desen, ilustrație și pentru experiment, printre cele mai celebre serii numărându-se cea intitulată Jazz sau ilustrațiile pentru poemele de dragoste „Florilège des Amours” ale poetului renascentist Pierre de Ronsard.
„Întotdeauna am considerat desenul altceva decât un exerciţiu al unei anumite dexterităţi. Pentru mine, este o modalitate deliberat simplificată de expresie a spontaneităţii, care ar trebui să pătrundă fără stângăcie direct în mintea spectatorului. Compar desenul cu un gest expresiv, posedând în acelaşi timp avantajul permanenţei”, spunea Henri Matisse.
Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică între orele 10.00 – 17.30, până în data de 20 septembrie 2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!