Fanii festivalului de pe malul râului Mureș, dar și pasionații de muzică rock care vor participa în premieră la eveniment, se vor bucura anul acesta de o ediție cu adevărat specială. Organizatorii promit distracție, formații de renume, artiști pe val și multă voie bună, totul încadrat într-un peisaj natural fermecător.
Aceștia au pregătit o serie de show-uri incendiare din partea unor trupe renumite în străinătate, precum legendele punk The Casualties, noua senzație a genului nu metal Dropout Kings sau obișnuiții premiilor Latin Grammy Doctor Krápula.
Pe scena din Periam Port vor mai urca unele dintre cele mai în vogă formații europene la ora actual, cum ar fi Stain The Canvas, Dead Like Juliet, Glazed Curtains, Leons Massacre sau Suasion.
„Pe lângă concertele programate pe scena principală, Marosch Stage, care se vor întinde pe parcursul a două zile, vor fi nu mai puțin de opt concerte pe zi, participanții la ediția a XII-a a festivalului Rock la Mureș se vor bucura și de o serie de activități interactive și artistice. Astfel, vor fi puse în scenă demonstrații de graffiti, workshop-uri, ateliere creative, prezentări de carte, expoziții de fotografie și multe alte activități care, cu siguranță, vor surprinde publicul prezent.
După încheierea fiecărei zile de concerte, după miezul nopții, distracția se va întinde târziu în noapte, până în zorii zilei, în cort la scena Cubici, unde sunt pregătite două nopți intense de after party”, au transmis, miercuri, organizatorii Festivalului Rock la Mureș.
Serile de vineri, 12 iulie, și sâmbătă, 13 iulie, se vor încheia cu un foc de tabără.
Program
Programul ediției a XII-a a Festivalului Rock la Mureș este următorul:
Scena Marosch
𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟐 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞
- 16.00 – 16.45: Avoid Humanity (România)
- 17.00 – 17.45: Tourist (România)
- 18.00 – 18.45: Artifer (Estonia)
- 19.00 – 19.45: The Desperate Mind (Cehia)
- 20.00 – 20.45: Psychles (Portugalia)
- 21.00 – 22.00: Leons Massacre (Austria)
- 22.15 – 23.15: Stain The Canvas (Italia)
- 23.30 – 00.30: The Casualties (S.U.A.)
𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟏𝟑 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞
- 16.00 – 16.45: June Turns Black (România)
- 17.00 – 17.45: The Cake Is A Lie (Germania)
- 18.00 – 18.45: VH 2.0 (România)
- 19.00 – 19.45: Glazed Curtains (Austria)
- 20.00 – 20.45: Suasion (Belgia)
- 21.00 – 22.00: Doctor Krápula (Columbia)
- 22.15 – 23.15: Dead Like Juliet (Italia)
- 23.30 – 00.30: Dropout Kings (S.U.A.)
Scena Cubici
𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟐 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞
- 16.00 – 21.30: Music Non-Stop w/ Guests
- 21.30 – 00.30: Tellesko
- 00.30 – 2.30: Rocco (ex-Terror Art)
- 02.30 – 4.00: Silv
- Party until sunrise w/ Tellesko, Rocco, Silv & Guests
𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟏𝟑 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞
- 16.00 – 19.00: Music Non-Stop w/ Guests
- 19.00 – 21.30: VSLN
- 21.30 – 00.30: Edwerd
- 00.30 – 2.00: G. Robotel
- 02.00 – 4.00: Maică-ta
- Party until sunset w/ G. Robotel, Maică-ta, VSLN & Edwerd
Și în acest an, posesorii de abonament sau bilet pe zile au asigurat loc de camping gratuit, zona de campare este extrem de generoasă și este înconjurată de pomi și verdeață, cu multă umbră și aer curat, dar și utilată corespunzător cu toalete ecologice, dușuri și loc de încărcat telefoanele și gadget-urile special amenajat.
Abonamentele, pachetele promoționale și biletele pe zile sunt diponibile online și pot fi comandate de pe site-ul ia.Bilet.ro, AICI. Bilete se vor putea achiziționa și de la intrarea în festival. Prețul unui abonament este de 175 de lei.
La ediția de anul acesta, participanții la festival pot plăti la standurile cu băutură și mâncare, dar și la cele non-food, atât cu bani cash, cu cardul sau cu tokeni.
Locuitorii comunei Periam beneficiază anul acesta de o reducere substanțială la abonamentul pentru ambele zile de festival, prețul acestora fiind de 100 de lei.
Copiii de până la 16 ani au accesul gratuit la festival dacă sunt însoțiți de un adult posesor al unui abonament sau bilet pe o zi.
„Fiind un festival pet friendly, la Rock la Mureș este permis accesul cu animalele de companie în incinta festivalului, în cazul câinilor de rasă declarată periculoasă, se va face accesul doar cu botniță. Desigur, toate animalele trebuie sa fie atent supravegheate de deținătorii lor și dotate corespunzător.
Nu este permis accesul în incinta festivalului cu pastile, stupefiante de orice natură, droguri, băuturi alcoolice din afara festivalului, obiecte ascuțite, arme, obiecte contondente, materiale pirotehnice sau petarde”, au precizat organizatorii.
Accesul în zona de camping se poate face începând de joi, de la orele după-amiezii si este permis accesul cu mâncare, băutură, grătar, ceaun, hamac, șezlong, umbrele, mașini personale, motociclete, scutere sau biciclete.
Festivalul Rock la Mureș este susținut de Primăria Periam și Consiliul Local Periam.
Citiți principiile noastre de moderare aici!