Concertul simfonic din 24 februarie, care va începe la ora 19, va fi dirijat de maestrul Valentin Uryupin. În program: Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 2 Sz 117 de Béla Bartók şi Verklärte Nacht de Arnold Schönberg.
În cadrul concertului, acordurile unei viori Guarnieri (Pietro da Mantova, 1710) se vor auzi în Sala Capitol, în interpretarea solistei israeliene Nurit Stark, a cărei măiestrie interpretativă i-a adus numeroase premii și colaborări internaționale.
Dirijorul concertului simfonic va fi maestrul Valentin Uryupin (Ucraina), unul dintre cei mai renumiți dirijori ai momentului.
Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, de la casierie și de pe myticket.ro.
Valentin Uryupin
Potrivit reprezentanților Fiarmonicii Banatul, Valentin Uryupin este un muzician excepțional, care a câștigat peste 20 de concursuri internaționale în calitate de clarinetist și a concertat în întreaga lume. Un punct culminant al sezonului curent este invitația sa de a reveni la Opera din Frankfurt, unde conduce o nouă producție a operei „Vrăjitoarea” de Ceaikovski, după ce s-a bucurat de un mare succes sezonul trecut cu Oedipus Rex și Jolanthe.
A mai colaborat ca dirijor invitat cu Orchestra Filarmonicii Slovene, New Japan Philharmonic, Tapiola Sinfonietta, SWR Symphony Orchestra, Orchestra della Toscana, Orchestra Filarmonica del Teatro Comunale di Bologna, Orchestra Sinfonica din Milano Giuseppe Verdi, Danish National Symphony Orchestra, MAV Symphony Orchestra Budapesta și Philharmonie Zuidnederland. În calitate de dirijor de operă, a condus producții apreciate la Opera de Stat din Stuttgart și la Festivalul de la Bregenz.
În toamna anului 2021, Valentin Uryupin a devenit dirijor principal și director artistic al Operei Novaya din Moscova. Acolo a prezentat două producții majore, înainte de a demisiona.
Nurit Stark
Violonista israeliană Nurit Stark a studiat la Academia Rubin din Tel Aviv (Haim Taub), la Juilliard School din New York (Robert Mann), la Musikhochschule din Köln (Cvartetul Alban Berg) și la Universität der Künste din Berlin (Ilan Gronich).
A fost premiată la Concursul George Enescu din București, la Concursul de Muzică de Cameră Premio Trio di Trieste, la Concursul de vioară L. Mozart din Augsburg.
A avut apariții solistice alături de orchestre precum Filarmonica Israeliană (Z. Mehta), Orchestra Radio München (D. Sitkovetsky), Filarmonica din Bremen, Orchestra Simfonică din Sao Paolo și Orchestra de Cameră Lituaniană.
Kafka-Fragmente de György Kurtág, realizată împreună cu soprana Caroline Melzer pentru BIS Records în 2015, a primit Premiul Criticilor Muzicali din Germania în aprilie 2015.
Programul este finanțat din bugetul local al Primăriei Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!