Doctorul de la Stanfort, William Tiller, spunea într-un interviu: „Oriunde te duci astăzi auzi despre intenția conștientă. Dar, despre ce noi nu auzim este faptul că avem și o intenție inconștientă. Când mintea conștientă se confruntă cu mintea inconștientă/subconștientă, subconștientul învinge de fiecare dată”.
Credem că acțiunile noastre sunt realizate de mintea conștientă, dar de fiecare dată mintea inconștientă ia aceste decizii – că dăm un telefon, ne așezăm pe canapea sau stăm cu ochii în calculator, citind chiar acum ceva… De fiecare dată subconștientul ia aceste decizii și nu mintea noastră conștientă!
Acestea fiind zise, căutarea modului în care setarea intenției conștiente să poată învinge pe cea a minții subconștiente, este un must have…
Percepția noastră senzorială – o imagine, un miros, o senzație – conform certărilor științifice, dispare după o secundă. Se pare că felul în care reacționăm nu are legătură cu percepția simțurilor, fiind legată doar baza de date formată din amintirile anterioare. „Nu vedem lucrurile așa cum sunt, le vedem așa cum suntem”.
Când reacționăm la ceva, cu o secundă înainte de manifestare, creierul știe și produce o cascadă de reacții chimice, mobilizând corpul să întreprindă acea acțiune. Astfel, alegerea noastră conștientă este ghidată practic de o programare anterioară, dacă avem o amintire bazată pe emoții, legată de acea situație. Evident că, în majoritatea cazurilor reacționăm și habar nu avem de toate cele menționate. Ne dăm o explicație logică la ceea ce exprimăm, denumită științific ca iluzia intenției.
Una dintre provocările oricărei terapii sau pașii unui proces de evoluție sau dezvoltare personală include deprogramarea și reprogramarea amintirilor din mintea noastră inconștientă sau mai scurt, din subconștient.
„Nu există vindecare adevărată fără vindecarea amintirilor”!
Sa facem tot ce avem de făcut dintr-o stare interioară bună, cu o iubire lăuntrică față de tot ce ne înconjoară, concentrându-ne asupra momentului prezent. Sa fim prezenți, atenți și deschiși către viață. Iar acestea toate se pot realiza chiar atunci când stăm relaxați, cu mintea golită de gânduri și așteptăm să primim primul gând despre…cum intenționăm să ne fie ziua. Dintr-o astfel de stare vom putea simți doar intenții generatoare, constructive și de bună stare care, uimitor, se mai și concretizează în viața reală! Trebuie încercat, altfel nu funcționează! Și, mai trebuie să și crezi în ce faci, cum altfel?!
”Suntem un vas, cu o formă dată de Dumnezeu, care se umple cu ceea ce iubim în timp. Si astfel, identitatea noastră/stilul este o tainică alchimie a iubirilor şi influenţelor prinse în forma unui vas”,pictorul Constantin Flondor.
Bibliografie: Alexander Loyd – „De la stres la succes în 40 de zile”, Lifestyle Publishing, 2015
Citiți principiile noastre de moderare aici!