Ca și părinții, avem „3 SEMINȚE de sădit” în conștiința cu care influențăm dezvoltarea copiilor noștri, formarea unui om. Iar felul în care o facem, poate reprezenta una dintre cele mai maiestuoase opera de artă, nu-i așa?
1. Copilul este oglinda părinților săi!
2. Copilul este invitat la masă, împreună cu familia sa…
3. Copilul este PRIORITAR în viața unui părinte!
Cuvântul PRIORITAR este și un acronim aici, fiecare literă dezvoltă câte o direcție de atenție și deschidere de conștiință, pentru fiecare dintre noi, cei care avem copii și ne dorim a devein părinți mai buni.
* P-PĂRINTELE – Puterea exemplului! Nu putem ca noi să mâncăm pizza, iar copilului să-i dăm broccoli, nu-i așa? Este nevoie de consecvență, noi suntem cei care pregătim masa, oferind exemplul nostru. Mai apoi, părintele trebuie să își gestioneze el însuși corect emoțiile și să fie mereu un exemplu demn de urmat.
* R-RESPONSABILITATE – asumată de fiecare în parte. Copilul poate fi implicat în activitățile de pregătire a mesei și poate fi responsabilizat încă de mic cu activități care-l apropie de ceilalți membri ai familiei, aducându-i informații permanente despre ce e bine și mai puțin bine – de exemplu – de gătit și de mâncat.
* I-ÎNVĂȚARE – înlocuiește „trebuie” cu „vreau” și informează-te continuu despre sănătate, explicând copilului ce reprezintă corpul său și cum putem să-l întreținem cât mai bine, având nevoie de el sănătos, toată viață. Învață să citești etichetele împreună cu copului, el va prinde foarte repede acest obicei, vei vedea! „Ceea ce mintea nu înțelege corpul nu poate asimila…”
* O – ORGANIZARE – implică copilul la cumpărături, gătit, pregătirea mesei; mergi cu copilul în piețe, să vadă alimentele crude și colorate, apoi plimbă-l și prin market, explicându-i diferențele dintre alimente.
* R – RĂBDARE – răbdare, răbdare… Prima dintre virtuțile omului, fără de care nimic trainic nu se clădește. Nu va mânca spanac din prima, dar dacă insiști și vei mânca tu mereu, vei vedea, și copilul va asimila gusturi care inițial nu-i plac. Cu răbdare, toate se obțin, în buna creștere și evoluție a copilului.
* I-IUBIRE… de nimic nu are trebuință mai mare copilul, așa cum are de iubirea părinților săi. Aceasta-l crește cum nimic nu o face, nici o mâncare sau ceva din exterior nu va putea concura cu acest sentiment adânc. „Iubiți-vă mult”.
* T-TIMP acordat copilului tău – în stare de prezență (nu cu gândul în alta parte), de aceasta are nevoie copilul, de prezența părinților și de jocul (chiar și pentru 10 minute) cu ei.
*A – AER și APĂ – mergi cu copilul în parc, în natură, hidratează-l corect, fă-i un bidon de apă personalizat cu numele și o imagine relevantă. Învață-l despre tot ce e natural și extrem de firesc și benefic a face, spre o stare de bine și bună dezvoltare. Aici trebuie să fim din nou, un bun exemplu…
*R – RECUNOȘTINȚĂ – respect, bucurie, împlinire. Să-l învățăm pe copil a fi recunoscător, atât atunci când vorbim despre mâncare, cât și în viață, în general. Gratitudinea este o stare de creștere și de inspirație către o viață împlinită, mereu să vă amintiți aceasta. Da!
„Mulți părinți de azi caută rețete de educație instant, adunând cărți de parenting cum ar aduna cărți de bucate. Dar copilul nu este un tort pe care îl poți ascunde după ce l-ai ars. Așa cum nu poți interveni într-o pâine pentru a o îmbunătăți după ce ai dat-o la cuptor, tot așa devine tot mai greu de intervenit în formarea unui copil dacă plămada lui genetică nu a fost ținută în condiții optime în primii ani de viață, înainte de a fi aruncat în cuptorul vieții. Nu vă poziționați în fața nașterii ca o divă sau un div în fața mersului la mare. Nu există copii de sezon și în viață va trebui să pășiți și cu kile în plus, și nebronzați. Și cu copilul după voi. E important să nu uitați că în viață există și «ceilalți». Exact, cei care nu vă plac, dar care vor deveni cândva mediul în care va trăi copilul vostru” – Savatie Baștovoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!