Dacă vrei doar dietă, te poți considera într-o perioadă de schimbare și adaptare, în care păstrezi o rigoare nutrițională, eliminând proteina de origine animală, în următoarea perioadă. Acesta nu este post, este doar o rigoare nutrițională, dar poate fi și un excelent început de drum… Postul aduce liniște și simplitate. Așa ar fi bine să gândim și dieta zilelor noastre, să nu cădem în capcana unor schimbări fără creșterea stării de bine, respectiv a sănătății.
De mult ori, în post alegem înlocuirea proteinei de origine animală cu carbohidrați păcătoși: pâine – pâine albă!, cartofi, orez, dulciuri – multe dulciuri! Rezultatul este nefiresc: ne îngrășăm, privăm corpul de elemente importante: proteinele complete, fierul, calciul, zincul sau anumite vitamine din grupul B.
Putem înlocui proteina de origine animală?
Da, putem înlocui proteina de origine animală cu alimente vegetale, cu un conținut mare de aminoacizi esențiali:
• Ciupercile, considerate ”carnea vegetală”, conțin vitamine din grupa B: vitamina B1, riboflavina (B2), niacin (B3), piridoxina (B6) si folacin (acid folic); ele conțin și minerale esențiale, dintre care potasiu, cupru, fier, seleniu si fosfor. Sunt excelente la grătar, la cuptor, tocăniță (așa le prefer eu, lângă mămăliguță!);
• Quinoa ajută la detoxifierea rinichilor și aduc un important aport de aminoacizi esențiali, fibre, minerale si vitamine;
• Amaranthul conține squalen, un antioxidant bun pentru curățarea plămânilor, util celor ce trăiesc în zone poluate;
• Soia, ce înlocuiește cu succes proteina animală, dpdv al aminoacizilor esențiali (atenție, să fie soia bob, integrală, doar astfel să o căutăm.)
Pentru a ne asigura că acoperim tot necesarul de aminoacizi, suplinind absența proteinei animale din alimentație, se recomandă asocierea de cereale cu leguminoase. Iată și câteva combinații ideale pentru un prânz plin de nutrienți și energie, alături de salate de crudități sau legume preparate, ori o supă cremă înainte:
• năutul cu cereale,
• orezul cu mazărea,
• pastele integrale cu fasolea.
Cu ce înlocuim untul?
Bine venit pentru dieta sănătoasă este untul de cocos întins pe pâine, este delicios! În plus, proprietățile sale asupra celulelor nervoase sunt certificate prin numeroasele studii – alimentul care reface teaca de mielină din jurul neuronilor! Poate fi folosit și untul de arahide, întotdeauna cu pâine integrală, ar fi bine. Iar, cel mai recent gust descoperit este untul din caju, trebuie neapărat să-l încerci!
Cu ce înlocuim produsele lactate?
Brânza tofu este din soia și laptele vegetal – soia, orez, quinoa, ovăz, cocos – pot înlocui cu succes produsele lactate. Avantajul este că nu conțin grăsimi saturate și sunt bogate în calciu, iar laptele de migdale sau cel de cocos este chiar delicios! Fulgii de drojdie inactivă vor aduce savoare, presărată pe mâncare, aceasta fiind considerat ”parmezanul vegetal”. Și, caută produsele din caju ce înlocuiesc cu succes brânzeturile. Este uimitoare asemănarea gusturilor, iar ingredientele sunt total diferite. Sunt un mare admirator al brânzei din caju, gustul este desăvârșit!
Cei care ne dorim un post pentru suflet mai mult decât pentru corp, să avem în vedere că, de nu mâncăm de dulce, dar mâncăm de post mai mult decât trebuie – poate și o mâncare foarte bine gătită -, ”acela nu mai este post”. Pentru cei care ne dorim o înălțare a sufletului prin postul săvârșit, ar fi bine să asculte acest simplu gând, legat de mâncare: ”atât trebuie să faci, să cauți să mănânci ca un om sărac.” Pentru că postul este înainte de toate, înfrânare, cumpătare… Doar cei care urmăresc un post nutrițional, pentru ei este suficient eliminarea proteinei animale din dietă. Acest fapt nu mai reprezintă un obicei al culturii creștine, el este astăzi certificat în studii numeroase, ca fiind extrem de valoros pentru starea de sănătate.
Postul aduce liniște și simplitate. Așa ar fi bine să gândim și dieta zilelor noastre, să nu cădem în capcana unei schimbări complicate a dietei, să pierdem rostul timpului…
Puteți consulta mai multe articole pe această temă AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!