Tulburările în alimentație pot fi date, în general, de un dezechilibru al serotoninei. Acest neurotransmițător este implicat în controlul cantității de hidrați de carbon, precum și în controlul stării de somn, în comportamentul obsesiv și impulsiv.
De unde provine serotonina?
Dintr-un aminoacid numit triptofan și pe care îl găsim în alimente de origine animală: carnea de pasăre de curte, curcan, ouă, carne roșie, brânză de vaci, precum și în produse de origine vgetală: fasole roșie, tofu, soia, migdale, alge marine. În producerea ei mai sunt implicați câteva elemente: insulina, vit B6 și zincul.
Vă simțiți epuizat/ă?
Cu siguranță, dietele de slăbit epuizează stocul de triptofan, mai ales în rândul femeilor, acestea ajungând de multe ori în situația disperată de a devora dulciuri, produse cu amidon, pe parcursul încercării anumitor restricții alimentare nechibzuite și nesusținute de o bază în cunoaștere. Odată aprovizionat corpul cu hrana ce-i produce serotonina, stresul și tensiunea scad pentru moment, înlăturând starea de depresie, însă, doar pentru puțin timp. Flucuațiile fiind puternice, apare rapid starea de vinovăție și dispreț de sine, apoi nevoia de purificare. Și, iată cum poate porni bulimia…
Atenție la alimentație…
În cazul dietelor sărace în proteine, sau în cazul dietelor vegetarienilor necunoscători și nedocumentați despre acest regim de viață, riscul epuizărilor la nivel de neurotransmițători este foarte mare. În plus, pot fi afectate și glandele suprarenale, acestea influențând grupe mari de hormoni ai organismului. Anorexia nervoasă este de multe ori generată de un dezechilibru nutrițional dobândit în timp, prin obiceiuri alimentare greșite.
Mereu alegeri conștiente, cumpătare și bucuria cunoașterii, în viața de zi cu zi, în dieta ce susține și întreține starea de sănătate și vitalitate!
Puteţi citi mai multe articole pe această temă, aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!