Conceptul de autofagie celulară este folosit de câțiva zeci de ani, după anii 60 oamenii de știință au observat cum „celula își poate distruge propriile elemente constitutive izolându-le în membrane și formând un fel de vezicule ca niște saci ce sunt apoi transportate în zona de reciclare, la lizozomi, pentru descompunere și reciclare.”
Descoperirile cercetătorului japonez au deschis calea pentru înțelegerea mecanismului numit „autofagie în procesele fiziologice”, de la capacitatea de adaptare la foame și până la răspunsul organismului în cazul unor infecții. De asemenea, s-a evidențiat forma prin care celulele își reciclează propriul conținut. La declanșarea proceselor de autofagie stau anumite gene, ale căror mutații pot duce la boli grave precum cancerul sau la unele maladii neurologice.
Sunt bucuroasă pentru acest premiu, dați-mi voie să mă bucur! Cu recunoștință scriu aceste rânduri… Prind putere și mai multă credință în faptul că ceea ce eu muncesc și ce învăț pe cei care vin către mine, este ceva adevărat și evident, pentru buna noastră stare de sănătate și așezare sufletească! Este o victorie frumoasă, mă bucur tare pentru importanța pe care medicina actuală, la cele mai înalte cote, o arată felului în care nutriția ne poate influența existența.
Postul/ritmul/dozajul alimentar – cum vreți să-i spuneți – iată, începe să fie înțeles și răspândit din nou în lume. Postul din cultura noastră creștină, știința aplicată prin zecile de spitale în Vestul Europei (cele mai vestite fiind acum în Germania!) în care bolnavii sunt tratați și prin postul/restricția nutrițională, ca o metodă alternativă și complementară de vindecare, sunt susținute acum și de acest premiul acordat autofagiei celulare.
Corpul nu este o simplă mașinărie, corpul este istoria noastră vie. Experiențele trecute condiționează felul în care funcționăm în prezent. Totul este interconectat și nimic nu trece neobserbat undeva…
Ce-i învăț pe pacienții mei?
- să fie cumpătați, să nu mânânce cantitativ, ci calitativ
- alegerile să le fie conștiente
- să aibe câteva zile pe săptămână o dietă fără proteină de origine animală
- să consume o zi din săptămână doar lichide
- regimul de viață lungă și inspirată este regimul hipocaloric.
De acum voi avea curaj în a le spune multora dintre ei și despre POSTUL/RITMUL/DOZAJUL ALIMENTAR… E același lucru! Doar că, în post mai punem și conștiința și starea noastră lăuntrică în activitatea de creștere și cunoaștere.
Doctorul Hiromi Shinya, medic japonez care practică medicina jumătate de an în Japonia, cealaltă jumătate în SUA, este inventatorul chirurgiei colonoscopice, contribuind și la proiectarea instrumentului folosit în acest tip de operații. A tratat peste 300.000 de persoane, iar experiența lui în domeniu nu poate fi decât remarcabilă… Ce spune Hiromi? Măcar 3-4 zile din săptămână să nu consumăm proteină de origine animală! Câte zile de post pe săptămână are cultura creștină? 2-3 zile, adică miercuri și vineri, alții postesc și luni. Remarcabil este și îndemnul de a avea măcar o data în săptămână pauză alimentară de 18 ore, în care să nu fie consumată decât apă. La noi, în tradiția creștină, sâmbăta servești cina pe la ora 19, iar duminica se servește direct prânzul, pe la ora 13, exact atunci când omul cult, creștin se întoarce de la Sfânta Liturghie de duminică. Câte ore trec între cele 2 mese? Exact 18!
Coincidențe sau asemănări firești, ele venind de unde mai adânc decât putem noi înțelege sau judeca… Împletirea frumoasă dintre obiceiuri vechi de când lumea și desoperiri științifice actuale dovedesc că .. nimic pe lumea aceasta nu este întâmplător, doar noi să le putem prinde ca înțelegeri, treziți în a primi și dărui mai departe!
Surse articol: ProTV
Citiți principiile noastre de moderare aici!