Organizatorii acestui eveniment sunt Primăria Municipiului Lugoj, Lugoj Bike Team şi Road Patrol Timişoara – filiala Lugoj. Festivalul va începe vineri, la ora 12, cu primirea oaspeţilor din toată ţara, iar de la ora 18 vor începe să concerteze primele trupe. Sunt invitate 13 trupe din Timişoara, Reşiţa şi Lugoj: ”Chiroptera”, ”Deity”, ”Era Ticăloşilor”, ”Faceplant”, ”Garagatze”, ”Genocide God”, ”Immemor”, ”Masterpiece”, ”Pandora”, ”Paradigm”, ”Sanctuar” şi ”Voices of Silence”.
Lugojenii de la trupa ”Reversed” vor intra în scenă sâmbătă, 4 august, în cea mai bună formulă ”ever”: Cristian Veţan şi Alex Matase – chitară solo, Sergiu Matei – bass, Denis Avram – toba şi Bianca Micşa – voce.
”Rock pe două roţi este prima ediţie a acestui tip de festival care este organizat împreună de biciclişti şi motociclişti, ceea ce este o premieră în România. În cele trei zile de festival vor avea loc concursuri, demonstraţii moto şi bike, rampa BMX (exhibiţii la trambulină, pentru biciclişti), cros – motociclete, tatuaje şi piercing, multă bere şi voie bună”, a declarat, pentru Redeşteptarea, Imi Hallof, unul dintre organizatori.
Sâmbătă, 4 august, este programată o paradă a participanţilor prin oraş. Festivalul se va încheia duminică cu acordarea de diferite premii pentru probele de concurs, dar şi pentru cea mai frumoasă motocicletă şi bicicletă. Intrarea la acest eveniment este de 25 de lei.
Primarul Francisc Boldea a vorbit despre măsurile luate în vederea desfăşurării în bune condiţii în Lugoj a „Moto Rock Fest” în perioada 3-5 August: „Salprest SA va asigura cosirea ierbii şi menţinerea curăţeniei în perimetrul de desfăşurare a evenimentului precum şi instalarea a 14 toalete ecologice. „Meridian 22” are ca sarcină asigurarea apei pentru alimentaţia publică din zonă precum şi instalarea a 6 duşuri cu cabine simple pentru cei circa 1000 de motociclişti participanţi. Serviciul Tehnic din primărie va asigura alimentarea cu energie electrică atât pentru scenă cât şi pentru iluminatul public. Scena şi sonorizarea vor fi puse la dispoziţie de către Casa de Cultură a Municipiului Lugoj. Serviciul Pentru Administrarea şi Întreţinerea Domeniului Public din cadrul primăriei asigură cazarea artiştilor în vechiul internat care a aparţinut Grupului Şcolar „Ştefan Odobleja” urmând ca celelalte probleme să fie rezolvate de Clubul Motocicliştilor din municipiul Lugoj”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!