Studiul realizat de către psihologul britanic Cliff Arnal pe baza mai multor factori a scos la iveală faptul că “depresia colectivă” din 18 ianuarie este cauzată de săderea temperaturilor și a luminozității, elemente combinate cu datoriile acumulate în urma sărbătorilor de iarnă, dar și cu presiunea rezoluțiilor luate în 1 ianuarie, potrivit Mediafax.
Rezultatele acestui studiu, care a demarat în anul 2005 și a fost continuat pe parcursul mai multor ani, au făcut ca ziua cea de-a treia zi de luni din ianuarie să primească denumirea de “Blue Monday”.
Potrivit aceluiași studiu, “Blue Monday” a fost ziua în care au fost înregistate cele mai multe absențe de la locul de muncă, dar și cea în care au fost depuse cele mai multe cereri de divorț în instanță.
Inițial, termenul “Blue Monday” a făcut parte dintr-o campanie publicitară inițiată de o agenție de turism care promova călătoriile în luna ianuarie. Ideea a fost apoi preluată de un producător de înghețată.
Potrivit psihologilor britanici, cea mai fericită zi a anului este cea de-a treia vineri a lunii iunie, anul acesta ziua fiind 17 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!