“Am fost informaţi că a fost anulat
concertul de marţi de la Atena,
deoarece Gahan nu s-a simţit bine. Ştiam, la
rândul nostru, că are probleme de
sănătate. Deocamdată, însă,
managementul trupei nu a precizat nimic în
privinţa concertului din
Bucureşti. Nu ştim nimic mai mult“, au
spus cei de la Emagic.
Reprezentanţii firmei organizatoare nu au
făcut însă nicio precizare referitoare
la consecinţele eventualei anulării a
concertului, în condiţiile
în care o parte a fanilor care şi-au luat
bilet vor veni din afara Capitalei şi chiar a
României. Joi, Depeche Mode este
aşteptată să cânte la Istanbul.
Trupa britanică şi-a anulat, marţi,
concertul de la Atena, după ce
solistul David Gahan s-a simţit
rău şi a fost transportat la un spital din
capitala Greciei. “Ne pare rău că
spectacolul de azi (marţi – n.r.) a trebuit
să fie anulat…David Gahan s-a
simţit rău în timp ce era în
cabina de machiaj“, le-a spus organizatorul
concertului celor aproximativ 20.000
de persoane care aşteptau să
înceapă concertul.
Depeche Mode este una dintre cele mai
longevive formaţii, devenită celebră la
începutul anilor 80 şi prezentă cu 45
de piese în topurile single britanice.
Formaţia este adepta stilului new wave, a lansat
11 albume albume de studio şi a vândut peste
75 de milioane de albume în întreaga lume.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!