Scorul din prima manşă a întâlnirii cu Mypa 47 din Finlanda, 2 – 1 pentru bănăţeni, oferea clar prima şansă Timişoarei. Finlandezii ne-au dat o lecţie de profesionism, ei au crezut până la final în şansa lor şi trebuie să recunoaştem că au fost extrem de aproape de a obţine calificarea. Timişoara a avut o primă repriză dezastruoasă, oaspeţii conduceau la pauză cu un incredibil 3 – 0, după golurile marcate de Ajiala, în minutul 16 (un lob superb peste Taborda), Ricketts, în minutul 19, respectiv acelaşi Rikkets în minutul 23. Probabil şocaţi şi de amplitudinea scorului negativ, elevii lu Vladimir Petrovic nu au reuşit absolut nimic până la ultimul fluier al primei reprize.
Prima reuşită timişoreană a venit doar în minutul 52. Atunci, Axente a reuşit să împingă în poartă un balon ce nimerise bara la un şut al lui Goga. Chiar şi aşa, cei mai mulţi spectatori se gândeau la ce e mai rău. A venit însă minutul 77 şi Zicu, debutant în culorile alb-violete, a înscris şi a readus speranţa în inimile suporterilor. La acel scor, Mypa era calificată. În primul minut al prelungirilor, Cisovsky a reuşit imposibilul şi a marcat în poarta finlandezilor. Din nou, Poli a reuşit să se scoată basma curată în prelungirile meciului, probabil reuşita lui Cisovsky a salvat clubul de la ruşine, poate a decis chiar viitorul pe termen scurt al formaţiei bănăţene.
Cele două formaţii au început în următoarea alcătuire
Poli: Taborda, Dukic, Mera, Cisovsky, Sepsi, Tameş, Alexa, Contra, Goga, Magera, Axente
Mypa 47: Kuismala, Hietanen, Timoska, Aho (cpt), Uimaniemi, Oksanen, Okkonen, Saxman, Aijala, Ricketts, Votinov
Partida a fost arbitrată la centru de Artyom Kuchin (Kazahstan), el este asistat la cele două tuşe de Yevgeniy Belskiy, Bagytpek Kopzhassarov (ambii din Kazahstan).
Imediat după meciul de infarct, antrenorul Vladimir Petrovic a fost extrem de furios pe prestaţia elevilor săi: „A fost un dezastru prima parte a jocului. Le-am cerut jucătorilor să nu tratăm meciul cu aroganţă, asta s-a văzut în prima repriză. Am efectuat schimbările pentru a da putere echipei, nu pentru că cei schimbaţi ar fi jucat slab. Vreau să spun că publicul a fost superb, jucătorii nu meritau aşa un public. Oamenii din tribune meritau mult mai mult. Voi face tot posibilul ca publicul sa fie mult mai satisfăcut de jocul echipei, e mult de lucru. Zicu nu şi-a câştigat locul de titular cu acest gol, el se integrează uşor în echipă. Împingerea lui Contra în faţă a fost o decizie bună, s-a văzut în jocul echipei în atac, a adus multă clarviziune”
De cealaltă parte, Janne Lindberg a declarat: „A fost exact cum am spus ieri (n.r. miercuri la conferinţa de presă). Dacă Timişoara tratează meciul ca un antrenament noi ne vom califica. Ei şi-au revenit în cea de a doua parte, Poli e o echipă tare, n-am reuşit să ţinem piept chiar daca am avut un avantaj consistent”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!