În fiecare an, la 26 iunie, este marcată Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Potrivit Constituţiei României din 2003, drapelul este unul din simbolurile naționale, alături de stemă, sigiliu, imnul „Deşteaptă-te române” şi Ziua Naţională 1 Decembrie.
Constituţia stabileşte, prin acelaşi articol, că „drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”.
Drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional.
Povestea Tricolorului
De Ziua Drapelului Național, cei de la Muzeul Național al Banatului aduc în lumina reflectoarelor povestea acestuia.
„Introducerea celor trei culori — roșu, galben și albastru — pe drapelul românilor s-a înfăptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porţi, de către Alexandru Dimitrie Ghica, domnitorul Țării Românești.
În 1848, în toiul revoluţiei, tricolorul a devenit în Ţara Românească însemnul naţional, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Înlăturat odată cu intervenţia străină din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel naţional la 1 septembrie 1863, de către Alexandru Ioan Cuza”, explică specialiștii de la muzeu.
Pe atunci însă, culorile erau dispuse orizontal, model care se va menține până în 1867, când s-a revenit asupra sa. Comisia însărcinată cu stabilirea drapelului țării și-a însușit propunerea lui N. Golescu „ca culorile să fie aşezate cum era la 1848”, adică vertical.
În imagine se poate vedea drapelul voluntarilor români de la Darnița aflat în patrimoniul Muzeul Național al Banatului. Drapelul a aparținut primului detașament de voluntari români constituit la Darnița din prizonieri ardeleni, bănățeni, crișeni, sătmăreni, maramureșeni și bucovineni.
foto: Tion
Trimite articolul
XDrapelul tarii este un simbol masonic si insemnele asa zis nationale si tot ritualul din jurul drapelului reprezinta inchinare la Satana si din punct de vedere religios reprezinta etnofiletism adica o erezie.
Ne-ati pacalit destul asa ca e timpul sa ne trezim.