„Va trebui să facem mai mult, chiar dacă, între timp, prin legislaţia naţională le-am dat reprezentare în Parlamentul României, chiar dacă în ultimii ani s-a mărit consistent numărul de secţii de votare pentru românii din afara frontierelor, chiar dacă statul român a susţinut construcţia de biserici în străinătate, deservite de preoţi ortodocşi. Încă avem foarte multe de făcut pentru a-i ţine pe aceşti oameni aproape”, a declarat Traian Băsescu.
Președintele a discutat și despre situația minorităților românești din Ucraina. Acesta a spus că cea mai dificilă perioadă în care s-a încercat rezolvarea acestei probleme a fost în perioada Iuliei Timosenko și a lui Viktor Iuscenko, care, „datorită unui naţionalism exacerbat, ajunseseră să oprească cărţile româneşti la frontieră, să nu recunoască sub niciun fel minoritatea românească din Ucraina”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!